Revista „Balcanii şi Europa” a primit „Distincţia Culturală” a Academiei Române

Revista „Balcanii şi Europa” a primit „Distincţia Culturală” a Academiei Române

Academia Română, cel mai înalt for de consacrare culturală şi ştiinţifică, a acordat revistei „Balcanii şi Europa” Diploma „Distincţia Culturală”, în linia premierii creativităţii performanţei româneşti în diferite domenii ale vieţii economice, sociale şi culturale.

Academia Română a ţinut astfel să onoreze parcursul meritoriu al unei publicaţii unicat în peisajul mass-media româneşti, prin abordarea cu precădere a tematicii zonei Balcanilor, realizată în condiţii profesioniste, la un înalt standard al demersului jurnalistic, slujind interesul naţional şi susţinând activ integrarea României în structurile euro-atlantice. Publicaţie a societăţii civile, susţinută de NIRO Investment Group, de-a lungul anilor şi-a păstrat independenţa, obiectivitatea şi profesionalismul. Revista a continuat neabătut proiectul iniţial de a servi interesele României, precum şi integrarea firească în cadrul Uniunii Europene şi NATO, de la primul număr, din anul 2000, şi până la cel aniversar, numărul 150, din decembrie 2014.

Mai pot fi consemnate galele organizate cu prilejul acordării în fiecare an de Premii onorifice unor remarcabili reprezentanţi ai societăţii româneşti, cu realizări notabile în diverse domenii.

Diploma „Distincţia Culturală” conferită revistei „Balcanii şi Europa” a fost înmânată de acad. Ionel-Valentin Vlad, Președintele Academiei Român scriitorului Carol Roman, director general al revistei, pe 19 decembrie 2014, în sesiune solemnă a Adunării Generale a Academiei. Referindu-se la revista premiată, preşedintele înaltului for a apreciat reuşitele publicistice de-a lungul celor 15 ani de existenţă - iniţiativele, articolele de analiză, diferitele contribuţii ale unor eminente personalităţi din ţară şi de peste hotare, precum şi interesul acordat românilor din diaspora.

Ne puteți urmări și pe Google News