Editura Evenimentul si Capital

Reporterii EVZ, arestaţi împreună cu poliţistul care l-a împuşcat pe Fane Spoitoru | Memoria EVZ

Autor: | | 2 Comentarii | 4395 Vizualizari

Pe 25 iunie 1993, la ora 04.15, căpitanul de poliție Nelu Florea, cel care se alesese cu o mână tăiată – cu un an înainte, după ce își descărcase pistolul în interlopul Fane Spoitoru, a ținut sub amenințarea armei, beat fiind, chelnerii și clienții din Cafeneaua Veche, din centrul Istoric al Capitalei.

Aflați de față, reporterii noștri de noapte au chemat polițiștii de la Secția 10, care l-au săltat pe loc, cu cătușe, pe turbulentul lor coleg. Ajunși împreună cu polițiștii la secție, ziariștii EVZ au cerut voie să-l fotografieze pe Nelu Florea. Numai că, până să li se dea un răspuns, blitzul fotografului s-a declanșat accidental. Ca urmare, toți cei trei reporteri, plus fotoreporterul au fost luați pe sus și băgați, cu tot cu aparat foto, reportofon și stație de emisierecepție exact în celulă cu polițistul zurbagiu. Evident, i s-au luat o declarație și i s-au făcut și poze. Două ore mai târziu, însuși șeful secției i-a eliberat pe ziariști din arrest cu scuzele de rigoare. Bancurile cu polițiști erau adevărate! Unde mai pui că toată povestea a fost publicată imediat, în ediţia de prânz a Evenimentului zile - "Bulina albastră", care apărea pe tarabe la ora 13.00.

INFO

Nelu Florea a fot trecut în rezervă, pentru alcoolism și comportament inadecvat, câțiva ani mai târziu. A intrat în avocatură, dar n-a profesat, singura sa sursă de venit fiind indemnizația de revoluționar. A murit, de ciroză, acum câțiva ani.

CV

Raluca Moraru, Radu Baraba Popa și Mihnea- Petru Pârvu, plus fotoreporterul Marian Borîia au făcut parte din echipa EVZ care a fost arestată împreună cu Nelu Florea. Raluca, fostă colaboratoare la „Bulina roșie”, a lucrat, ulterior, la Clubul Român de presă, Baraba – a rămas reporter de noapte, dar lucrând la diverse televiziuni, iar Marian Borîia a emigrat. Singurul rămas la EVZ este reporterul Mihnea-Petru Pârvu.




Alte articole din categoria: Memoria EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:13 Cristina Tarcea, șefa ICCJ despre becul schimbat la SIPA: „O fi fost un bec cu putere mare de iluminare” 07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate