Remus Truică, AUDIAT la Direcţia Naţională Anticorupţie
- Anca Lupescu
- 10 februarie 2016, 09:34
Remus Truica s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la sediul DNA. Afaceristul se află sub control judiciar.
Truică este cercetat în dosarul creditelor de la BRD, care se află pe masa DNA, după ce DIICOT și-a declinat competența, dar şi în cel în care este implicat Paul Lambrino.
Este vorba de dosarul în care sunt cercetați și fostul senator Sorin Roșca-Stănescu, omul de afaceri Adrian Sârbu și Elena Udrea.
Conform DIICOT, la sfârșitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD a fost inițiat și constituit un grup infracțional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât și cele emise de BNR, unor persoane fizice și/sau societăți comerciale, activitatea infracțională concretizându-se în obținerea unor importante sume de bani din săvârșirea subsecventă a unor infracțiuni de înșelăciune.
Creditele au fost date unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul lui Truică.
Prejudiciul cauzat BRD se ridică la aproximativ 43,5 milioane de euro.