Reguli noi pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea de ŢIGARETE

Reguli noi pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea de ŢIGARETE

Şefii ANAF s-au întâlnit întâlnit cu reprezentanţii companiilor producătoare de ţigarete din România, principala temă a dezbaterii fiind aplicarea prevederilor Legii nr. 201/2016, privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe.

Preşedintele ANAF, Bogdan-Nicolae STAN a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii companiilor producătoare de tigarete din România.

Principala tema a dezbaterii a fost aplicarea prevederilor Legii nr. 201/2016, privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe. În acest sens, preşedintele ANAF a menţionat că administraţia fiscală şi vamală, prin structurile de la nivel central, regional şi local, va dispune acţiuni specifice de informare şi îndrumare a cetăţenilor şi mediului de afaceri referitoare la necesitatea respectării obligaţiei de comercializare a ţigaretelor şi produselor din tutun care sunt produse în conformitate cu noile reglementări legale ce urmează să între în vigoare începând cu dată de 20.05.2017.

În acelaşi context, în perioada imediat următoare, vor fi dispuse acţiuni specifice de verificare şi control la nivel naţional, organizate de Direcţia Generală a Vămilor, cu sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, cu scopul de reducere a nivelului de contrabandă cu tigarete.

Ne puteți urmări și pe Google News

În continuarea acţiunilor derulate de autoritatea vamală în cadrul operaţiunilor SCUT 1 şi SCUT 2, vor fi intensificate controalele vamale atât în birourile vamale aflate la frontieră comunitară, cât şi în punctele de trecere a frontierei non comunitare. Totodată, vor fi efectuate acţiuni punctuale de control în pieţe, târguri, oboare, la sediile operatorilor economici, cât şi în locaţiile unde există date şi informaţii privind traficul ilicit cu produse din tutun prelucrat.

Această întâlnire face parte din măsurile de îmbunătăţire a colaborării dintre administraţia fiscală şi contribuabili, prevăzute în Planul de măsuri privind eficientizarea activităţii ANAF, agreat de Guvernul României.