Regula Legii salarizării unitare. Ministerul Muncii CERE Ministerul Finanţelor PLĂTEŞTE

Regula Legii salarizării unitare. Ministerul Muncii CERE Ministerul Finanţelor PLĂTEŞTE

Legea salarizării unitare este necesară, în regim de maximă urgenţă, pentru stabilitate şi sunt convins că, de la 1 iulie, vom implementa această lege, este de părere ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, precizând că "Ministerul Muncii scrie reţeta, noi facem devizul".

"Legea salarizării unitare este foarte necesară, în regim de maximă urgenţă, pentru a da stabilitate sistemului de salarizare din sectorul public din România. Azi, datorită moştenirii de care am beneficiat, sunt reglementări contradictorii, sunt reglementări imprecise, sunt decizii ale Curţii Constituţionale, ale instanţelor, care au făcut ca sistemul de salarizare să fie imprevizibil total. Nu ştim la ora actuală exact care este ultima hotărâre de instanţă care s-a pronunţat pe teritoriul României în materie de salarizare şi ce nivel de referinţă s-a mai dat între timp şi nu ştim ce efecte propagă asupra bugetului de stat. Din această perspectivă, singura soluţie este aceea de a elabora o lege a salarizării unitare care să stopeze acest fenomen şi care să dea predictibilitate şi stabilitate în materie de politică salarială. Deci, cu 1 iulie, sunt convins că noi vom implementa această lege", a spus Viorel Ştefan, la Antena 3, citat de Agerpres.

În ceea ce priveşte impactul bugetar, ministrul Finanţelor a menţionat că anvelopa suplimentară pe care o va genera această lege va trebui să se încadreze în 7,8% din PIB şi maximum 25,5% din veniturile bugetare.

"Alt aspect, acela al impactului pe care îl transferă pe bugetul de stat implementarea acestei legi, eu mi-aş dori ca acest impact să fie în strictă corelare cu crearea de spaţiu fiscal care poate să absoarbă implementarea acestei legi. Noi am plecat de la ideea că, dacă azi vorbim de o anvelopă salarială de 63 miliarde lei, anvelopa suplimentară pe care să o genereze această lege să fie undeva la 32 miliarde lei, adică să se încadreze în nişte repere care au devenit ţintă pentru noi: 7,8% din PIB şi undeva la 25-25,5% din veniturile bugetare. Asta ne permitem să consumăm pe salarizarea personalului din sectorul public. Impactul pentru a doua jumătate a anului 2017 estimăm ca nu va fi unul spectaculos. Discutăm de câteva procente în plus la bugetul pe acest an. Cât vor fi aceste procente vom şti mai bine atunci când vom şti execuţia pe trimestrul unu. În 2018, 2019, 2020, 2021, poate 2022, această anvelopă suplimentară va fi absorbită în funcţie de spaţiul fiscal care se va crea, în funcţie de evoluţiile economice ale României, creşterea gradului de colectare, ponderea veniturilor în PIB etc. În opinia noastră, Ministerul Muncii scrie reţeta, noi facem devizul şi punem devizul în pagină şi o să spunem în momentul în care avem reţeta exact care este opinia noastră şi până când poate fi absorbit acest impact, astfel încât să nu dezechilibrăm bugetul de stat", a explicat ministrul Finanţelor.

Ne puteți urmări și pe Google News