Editura Evenimentul si Capital

Regretele şi tristeţea unor „oameni negri“ |VIDEO

8c1087be9f265daada86df6116ace443e03573f6
Autor: | | 38 Comentarii | 0 Vizualizari

În tentativa de a înţelege o epocă, reporterii EVZ au parcurs drumul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. De data asta, în sens invers. În iunie 1990, filele dicţionarelor s-au deschis docil la litera „M“ şi au primit un nou cuvânt care avea să facă mare carieră în spaţiul public românesc postdecembrist: Mineriada. Drumul spre Petroşani ascunde o frumuseţe aproape sălbatică. Libertatea e înspăimântătoare, nu poţi să nu remarci asta.

Simptomatic, indicatoarele rutiere apar doar atunci când tu însuţi te-ai convins deja că drumul ales este cel corect. Confirmările tardive mai au oare vreun sens? Oraşul Petroşani ne întâmpină cu câteva reprize de ploaie şi cu o surpriză: aparent, nimeni nu se pune de acord cu privire la locul gării. Gara e una dintre cele mai vechi construcţii din oraş, dată în folosinţă din 1870, odată cu linia ferată Petroşani-Simeria. Nimeni din „vechea gardă“ care a văzut în 1990 detaşamentele muncitoreşti trimise la Bucureşti nu mai lucrează aici. Un peisaj dezolant Oamenii sunt mai degrabă circumspecţi, ferindu-se să vorbească prea mult, argumentul principal fiind des invocatul „nu eram aici pe atunci, am venit după aia în Petroşani“. Peisajul e dezolant. O garnitură de tren este trasă la linia doi, pasarela care traversează liniile mai scârţâie sub paşii ocazionali ai unor trecători grăbiţi, iar vreo două persoane au adormit aproape pe băncile gării în aşteptarea unui tren banal, acceleratul 1824. Acum 18 ani, ruta lui ar fi trezit imediat suspiciuni: Petroşani - Bucureşti Nord. Locul nu mai are nimic din fervoarea zilelor de odinioară. Suntem în iunie 2008 într-o gară provincială, amorţită în propria plictiseală, deloc apăsată de amintirile pe care aparent doar capătul bucureştean al rutei de odinioară le mai reţine. Oamenii vor să uite Exploatarea minieră Livezeni se vede de la depărtare în peisajul urban al Petroşaniului. În ultimii ani ai dictaturii şi în cei câţiva care i-au urmat, totul se învârtea în jurul colosului decrepit de acum. După disponibilizările din 1997 însă, mulţi au plecat la ţară sau în afară. Puţini s-au recalificat. Mirajul îmbogăţirii rapide n-avea cum să ocolească Valea Jiului. Exploatarea de la Lupeni are astăzi cei mai mulţi oameni, peste 2.000, dar ca rezerve şi viitor Livezeniul este cel mai favorizat, se laudă cei de aici. Când am ajuns noi în Lunca, strada care găzduieşte colosul minier, tocmai se intrase în tură. Într-o curte părăsită zăceau câteva utilaje, adăpostindu-i de ploaia sâcâitoare pe cei câţiva câini aciuaţi prin zonă. Atmosfera este a orică rui centru industrial comunist. Investiţii în infrastructură reprezintă mai degrabă o formulă bucureşteană fără nicio acoperire. Totul e aici ca în 1990. Lipsesc doar liderii şi oamenii lor. Sunt doar vreo patru pe o terasă „de cartier“ amplasată chiar la poarta exploatării miniere. Nu au prea multe de spus, iar explicaţiile sunt mai degrabă inutile. Oamenii vor să uite şi cred că nevorbind despre trecutul lor, acesta trece de la sine. Cozma, distrugătorul văii Pe vremuri, când opinia generală însemna voinţa lui Miron Cozma, „braţul unit“ al mişcării sindicale dispunea după bunul plac, împărţind dreptatea şi democraţia la Bucureşti. Astăzi, interesele şi obiectivele sunt mai degrabă divergente. Adrian Jurcă, fost şef de sector la Livezeni, actualmente luptător pentru drepturile angajaţilor de aici, răspunde cât se poate de categoric: „Marele Miron Cozma, distrugătorul Văii Jiului, nu a adus nimic în plus ca drepturi. Tot ce avem acum, avem ca urmare a revedincărilor din 1977“, conchide liderul de la Livezeni. Nu ştiau ce se întâmplă în piaţă Subiectul Iliescu este în context unul decisiv: „Minerii habar nu aveau de ce se întâmplă în Piaţă, nu citeau presa, nu se uitau la televizor. S-a anunţat la dispecerate că ne cheamă Iliescu la Bucureşti, atât. N-a fost nici notă telefonică, nici telegramă, nici fir roşu“. Regrete? „Există o parte dintre mineri cărora le place că sunt demonizaţi, li se pare că au putere. Cei mai mulţi însă vor să fie oameni normali, nu neapărat să fie mineri asociaţi cu mineriada.“ "Haideţi că vă bag eu jos, să vedeţi ce frumos e, vă arăt florile de mină. Vă place mina? Ia să coborâţi, pun pariu că nu mai ieşiţi de acolo." - Miner din Livezeni REMUŞCĂRI ATITUDINE. „Adevărul“ scria despre „lovitura de stat“ Filmul evenimentelor petrecute în Piaţa Universităţii

Loading...
Pagina 1 din 2


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

FACEBOOK

Articole salvate