Regele Salman îi dă un BOBÂRNAC lui Obama

Regele Salman îi dă un BOBÂRNAC lui Obama

Proaspăt încoronatul rege al Arabiei Saudite, Salman, nu va merge la summit-ul ce va avea loc săptămâna aceasta la Casa Albă și la Camp David. Analiștii au interpretat gestul ca pe un semn de nemulțumire față de acordul nuclear cu Iranul, forțat de State Unite.

La summit-ul care va avea loc în zilele de 13 și 14 mai, va participa din partea Arabiei Saudite prințul moștenitor Mohammed Bin Nayef. Aceasta, în ciuda faptului că, acum două zile, Casa Albă anunța prezența la reuniune a regelui însuși.

New York Times și Wall Street Journal văd în refuzul șefului Arabiei Saudite un semnal al dezaprobării saudite față de apropierea tot mai evidentă dintre Washington și Teheran, în ciuda îngrijorării unor aliați tradiționali americani din Golf.

Oficiali arabi au declarat pentru WSJ că „nu s-au făcut suficiente progrese în reducerea diferențelor cu Washington în probleme ca Iranul sau Siria pentru ca regele să merite să facă drumul până acolo”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Summit-ul are ca scop convingerea țărilor arabe să sprijine tratatul privind programul nuclear al Iranului, care trebuie semnat până pe 30 iunie.

Săptămâna trecută, Wall Street Journal scria că observatori din Orientul Mijlociu vorbesc despre intenția Arabiei Saudite de a-și dezvolta propriul program nuclear, pe fondul creșterii îngrijorării față de potențialul nuclear al Iranului. Aceasta ar însemna o cursă nucleară între regimul șiit din Iran și cel sunnit din Arabia Saudită, într-o regiune și așa în pragul exploziei.

Statele Unite par că încearcă să joace la două capete: Arabia Saudită este cel mai important aliat arab în Orientul Mijlociu, dar Washingtonul încearcă să se folosească de miliții șiite iraniene pentru a combate ISIS în Irak. Însă saudiții se plâng că acestea fac prăpăd în rândurile triburilor sunnite din Irak.

Karim Sadjapour, un expert în problemele iraniene de la Carnegie Endowment for International Peace, a declarat pentru New York Times:

„Există o percepeție din ce în ce mai pregnantă la Casa Albă că Statele Unite și Arabia Saudită sunt prieteni, dar nu sunt aliați, în vreme ce Statele Unite și Iran sunt aliați, dar nu sunt prieteni.”