Recuperare INCREDIBILĂ. 164 monede antice, FURATE din Munţii Orăştiei, GĂSITE în Austria și Germania

Recuperare INCREDIBILĂ. 164 monede antice, FURATE din Munţii Orăştiei, GĂSITE în Austria și Germania

Parchetul General anunță că 164 de monede antice, dintre care 20 monede dacice de tip Koson, furate din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei, au fost recuperate în Austria şi Germania.

Conform unui comunicat, Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-un dosar având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi complicitate la furt calificat în formă continuată, scrie Agerpres. 

Dosarul priveşte bunuri arheologice aparţinând patrimoniului cultural naţional român: tezaure de brăţări spiralice, monede, scuturi, sustrase din siturile rezervaţiei arheologice din Munţii Orăştiei şi introduse ulterior pe piaţa internaţională de artefacte prin ascunderea şi disimularea originii ilicite a acestora. 

Cu sprijinul Eurojust, în cursul unei operaţiuni de cooperare judiciară internaţională de amploare, în lunile februarie - martie 2018, ofiţeri specializaţi din cadrul IGPR - Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural au cooperat cu autorităţile judiciare competente din Austria şi Germania pentru efectuarea mai multor percheziţii domiciliare şi la case de licitaţii specializate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma acestor percheziţii au fost ridicate: 164 monede antice, dintre care 20 monede Koson (19 din aur şi una din argint - sec I î.Ch.), 4 monede de aur de tip Lysimach (sec II - I î.Ch.), 2 monede de tip Alexandru cel Mare - Callatis (sec. III î.Ch.), 49 denari romani imperiali de argint (sec. I-II d.Ch.) şi 81 de tetadrahme dacice (sec III-II î.Ch.). 

Totodată, au fost ridicate documente care atestă vânzarea unor brăţări spiralice şi a mai multor monede sustrase din siturile arheologice româneşti. 

Din probatoriul administrat până în prezent au rezultat probe conform cărora monede din tezaurele sustrase din siturile arheologice române au fost vândute prin intermediul unor case de licitaţii, fiind supuse procesului de "reciclare" pentru a dobândi o aparenţă de origine licită. 

Parchetul General menţionează că acest dosar a fost disjuns din alt dosar soluţionat anterior de autorităţile judiciare române, cunoscut generic sub denumirea "Furtul tezaurului dacic de la Sarmizegetusa", în care au fost trimişi în judecată 34 inculpaţi, dintre 21 au fost condamnaţi definitiv.