Record de elevi înscriși la Festivalul național al științei de la Zalău

Record de elevi înscriși la Festivalul național al științei de la Zalău

Peste 600 de elevi din 7 județe s-au înscris la ediția din acest an. Evenimentul va avea loc sâmbătă 17 mai la Colegiul tehnic Alexandru Papiu Ilarian, din Zalău, Sălaj.

Elevi şi cadre didactice din Sălaj, Tulcea, Gorj, Mureş, Cluj, Vâlcea şi Satu Mare participă la acest eveniment organizat de Ministerul Educației.

"615 elevi vor prezenta nu mai puţin de 305 lucrări ştiintifice. Singurul an în care numărul participanţilor a depăşit 600 a fost în 2010, în rest, în celelalte ediţii s-au înscris între 450 şi 550 de elevi. Totodată, în acest an au solicitat înscrierea şi grădiniţele. De altfel, surpriza celei de-a VII-a ediţii a Festivalului va fi parada micilor oameni de ştiinţă, ce va fi pregătită de preşcolari",  a spus Maria Pop, inspectorul școlar general.

Ne puteți urmări și pe Google News