Editura Evenimentul si Capital

De la Rebeliunea Legionară și Mineriada lui Miron Cozma, la #rezist. Editorial de Mirel CUREA

Autor: | | 6 Comentarii | 12775 Vizualizari

Apare din ce în ce mai posibil ca o mare nenorocire să ne lovească cât de curând. Va fi aidoma altor două mari tragedii din istoria țării, în care români au ucis români: Rebeliunea Legionară și Mineriada din 13-15 Iunie 1990.

Între 21 și 23 ianuarie 1941, în București și în alte orașe ale țării, au avut loc nenumărate violențe sângeroase, comise de legionari în intenția de a prelua integral puterea pe care, până în acel moment, o împărțeau cu Ion Antonescu. Acesta din urmă îi cooptase la guvernare, cu câteva luni înainte, în 14 septembrie 1940, când se născuse „statul național legionar”. Momentul Rebeliunii a fost unul de mare cumpănă, foarte puțin a lipsit ca țara să fie aruncată într-un război civil. Bilanțul celor trei zile, la sfârșitul cărora Armata a restabilit ordinea de drept, a fost unul dramatic: aproape 1000 de morți și răniți.

Potrivit arhivei Cabinetului Militar al generalului Ion Antonescu, în acele zile, în toată țara au murit 374 de oameni. 182 de vieți au fost curmate numai în București. În rândul militarilor s-au înregistrat aproape 100 de victime, dintre care 21 de morți. Era pentru prima dată în istoria noastră când, împinși de o ideologie, cetățeni români s-au întors împotriva altor cetățeni români, când români au coborât din teorie în stradă, pentru a măcelări români. Pe de altă parte, a fost momentul în care adagiul flatant „românul s-a născut poet”, acela care ne înfățișează a fi niște lirici visători, caracterizați de cumsecădenie meditativă, s-a spart în țăndări. Atunci am descoperit că putem lesne lepăda pana poetului pentru a apuca bâta, toporul ori pistolul.

Al doilea moment istoric în care care o mare masă de români a devenit o turmă de animale sălbatice, în stare să sfâșie alți români, a fost unul comemorat zilele acestea: Mineriada din 13-15 Iunie 1990. Bilanțul? Iarăși, unul tragic: aproape 1000 de victime, răniți înregistrați de spitale și 6 morți. Foarte mulți dintre cei răniți au aflat că cei care se duc la spitale sunt arestați și au ales să se îngrijească pe cont propriu. De aceea, numărul real al victimelor este greu de stabilit cu precizie, el fiind estimat la peste 5000. Ca și în cazul Rebeliunii Legionare, Mineriada a marcat un moment de imensă rușine pentru poporul român. Unul în care, zeci de mii de fanatici isterizați au făcut prăpăd printre conaționalii lor, locuitorii Capitalei. Imaginile cu bandele dezlănțuite de mineri, coordonate de securiști și de acoliții politici ai lui Ion Iliescu, care au atacat și vătămat mii de bucureșteni, au refăcut o scenă din „Rinocerii”, piesa lui Eugen Ionescu, și au pulverizat întreg capitalul de încredere și simpatie internațională câștigat de România în Decembrie 1989.

În ambele cazuri, și în cel al Rebeliunii Legionare, și în cel al Mineriadei din 13-15 Iunie 1990, țara a fost împinsă în nenorocire cu știința si acordul conducătorilor ei. În ambele cazuri, beneficiarii au fost conducătorii țării. După ce generalul Ion Antonescu a venit la putere pe baza sprijinului legionar, a simpatiei populare de care aceștia se bucurau, oamenii săi din serviciile secrete i-au împins pe membrii Garzii de Fier la declanșarea Rebeliunii. După înăbușirea ei, generalul Antonescu nu a mai împarțit puterea cu nimeni, a putut deveni un dictator militar ca la carte. La fel, și în cazul lui Ion Iliescu! Cu un preț măsurat în vieți și traume umane, în distrugerea imaginii țării și izolarea ei, fostul student moscovit „emanat” în fruntea României și-a consolidat puterea prin intimidarea drastică a forțelor care îi puteau face o opoziție cât de cât radicală.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:47 Dragnea lărgeşte frontul. ATAC LA VÂRFUL SRI: „Hellvig a cedat şi el. A CEDAT STATULUI PARALEL” Ce a spus despre OUG? 15:54 ULUITOR! Ce AVERE are Kovesi! De unde a încasat O SUMĂ ENORMĂ? Informații-bombă despre șefa DNA 15:30 Ingrid Mocanu DECONSPIRĂ „LUPTA” lui Tăriceanu cu Statul Paralel 10:45 Coldea s-a lansat la apă! IMAGINE DE COLECŢIE în articol. Fostul prim-adjunct al SRI poate intra în categoria VIRALUL ANULUI 17:52 Renate Weber face o analiză a „INGERINȚEI PERVERSE a SRI în actul de justiție” 15:58 Strategia secretă a lui LIVIU DRAGNEA în lupta cu Laura Codruța KOVESI. DOCUMENT INTERN al PSD 15:06 CINE SUNT PIONII lui Coldea? Vanghelie a dezvăluit cele două nume în direct, la TV. MINUT DE AUR 09:42 Toader l-a „atins” pe Iohannis după episodul LECTURA CONTINUĂ: „Întrebarea corectă este când va termina de înțeles?” 08:02 LIVIU DRAGNEA este o VICTIMĂ a SISTEMULUI! Editorial de Dan Andronic 16:39 Asociaţia Magistraţilor din România intervine în scandalul provocat de condamnarea lui Liviu Dragnea: „Nesocotesc independența judecătorului” 15:37 În cursa pentru Cotroceni, PSD ARE UN RIVAL pentru Iohannis. „Pentru a elibera țara asta, eu voi candida în 2019!” 12:22 Orban nu-i menajează pe social-democraţi: „PSD preferă statutul de grup infracţional organizat” 10:21 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 10:01 Dragnea: Nu demisionez! Statul Paralel TREBUIE să DISPARĂ. NU mă SPERIE nici IOHANNIS, nici HELLVIG, nici PAHONȚU, nici KOVESI, nici alții 10:01 PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 09:50 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 08:57 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 08:56 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI”

Articole salvate