Editura Evenimentul si Capital

Reacţii dure şi critici vehemente cu privire la raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care consideră carnea procesată la fel de cancerigenă ca tutunul sau azbestul

"Dacă scoatem din dieta zilnică tot ceea ce spune OMS că este cancerigen, ne-am întoarce în epoca grotelor"
Autor: | | 8 Comentarii | 1985 Vizualizari

Ministrul australian al agriculturii, Barnaby Joyce, a calificat drept "o farsă" recentul raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care stabileşte o legătură între consumul de carne procesată şi riscul apariţiei cancerului.

Potrivit unui raport dat publicităţii luni de către Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), micii, baconul, cârnaţii şi alte produse obţinute prin procesarea cărnii, sunt vinovate de producerea cancerului în aceeaşi măsură în care responsabile pentru aceasăt cumplită maladie sunt fumatul, alcoolul sau azbestul.

Însă în opinia ministrului australian, carnea procesată nu trebuie comparată cu ţigările şi evident acest lucru face ca acest raport să fie o farsă, a comentat el postul local ABC. "Să compari cârnaţii cu ţigările este absolut grotesc", a subliniat el. "Dacă scoatem din dieta zilnică tot ceea ce spune OMS că este cancerigen, ne-am întoarce în epoca grotelor", a subliniat Joyce. Australia este al treilea consumator de carne pe cap de locuitor din lume şi al treilea exportator mondial de carne de vacă, potrivit datelor din 2013. Un studiu realizat de Consiliului oncologic australian a estimat că peste 2.600 de cazuri de cancer intestinal diagnosticate în ţară în 2010 sunt atribuite consumului de carne roşie şi celei procesate, notează agenţia locală AAP.

Cum era de aşteptat, raportul OMS a reapris dezbaterile cu privire la presupusele merite ale dietelor alimentare bazate pe carne.

Agenția internațională pentru studii oncologice (International Agency for Research on Cancer — IARC), parte a OMS, a plasat carnea procesată, așa cum este cea folosită în crenvurști sau în șuncă în grupul 1 de risc, alături de tutun, azbest și gazele de eșapament rezultate de la motoarele diesel.

"Pentru o persoană, riscul de îmbolnăvire de cancer colorectal din cauza consumului de carne procesată rămâne redus din punct de vedere statistic, însă acest risc crește odată cu cantitatea de astfel de carne consumată", a explicat dr. Kurt Straif, conducătorul Programului de monografii derulat în cadrul IARC.

Carnea roșie, categorie în care este inclusă carnea de vită, miel/oaie/berbec și porc, a fost introdusă în grupa de risc 2, fiind clasificată drept "carcinogen probabil". Pe această listă se mai află substanțe precum glifosatul, un erbicid cancerigen.

Clasificarea cărnii roșii în grupa 2 de risc oncologic reflectă existența unor "dovezi limitate" că poate provoca afecțiuni oncologice.

În cadrul acestui raport IARC a identificat în special legăturile dintre consumul acestor tipuri de carne și cancerul colorectal, dar au fost observate și asocieri cu cancerele de prostată și pancreas.

CITESTE SI Sunt deosebit de gustoase şi le consumăm zilnic, dar Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că sunt la fel de cancerigene ca fumatul sau azbestul

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate