Editura Evenimentul si Capital

Fostul şef al Poliţiei Române, VICTIMA CONSPIRAŢIILOR? Despescu o acuză pe Carmen Dan că L-A LUCRAT. SCANDAL imens ÎN MAI

Autor: | | 4 Comentarii | 1506 Vizualizari

Fostul șef al Poliției Române, chestorul Bogdan Despescu, este decis să își caute dreptatea în instanță, după ce a aflat că va fi cercetat disciplinar. Bogdan Despescu susține că avea informații că urma să fie schimbat din funcție încă de la sfârșitul anușui 2017 și de aceea consideră un "linşaj mediatic" şi tendenţioasă expunerea conform căreia ar fi dispus măsuri tardive în cazul polițistului pedofil.

Reacția chestorului Bogdan Despescu este o premieră în Ministerul de Interne, însă revolta lui față de informațiile nereale apărute în Raportul Corpului de Contral al Ministrului pare să fie mai importantă.

“Declanşarea cercetării mele disciplinare, ca urmare a verificărilor efectuate de Corpul de Control al Ministrului, nu m-a surprins deoarece această decizie era "necesară" pentru argumentarea declaraţiilor publice prin care Ministrul Afacerilor Interne s-a antepronunţat cu privire la vinovăţia mea, atât la momentul solicitării demisiei mele din funcția de Inspector General, dar și ulterior, cu ocazia intervenţiilor în mass-media” arată fostul șef al IGPR într-o scrisoare publică. El susține că deținea date, încă de la sfârșitul anului trecut, despre intenția ministrului Carmen Dan de a-l înlocui din funcție iar cazul polițiștului pedofil ar fi devenit, astfel, oportunitate speculată şi un veritabil pretext.

Bogdna Despescu informează că acuzaţiile Corpului de Control la adresa lui nu i-au fost aduse la cunoștință și nu i s-a dat posibilitatea exercitării dreptului la apărare. “Mai mult, prin mediatizarea, de către doamna ministru, a materialului de control în cadrul unei dezbateri televizate, am fost pus în imposibilitatea, ca anterior, să pot da lămuriri şi să prezint organelor abilitate şi opiniei publice argumente şi date care contrazic şi chiar răstoarnă situaţia de fapt expusă de Corpul de Control în privinţa mea”, explică Bogdan Despescu. Vorbind despre modul în care și-a exercitat atribuțiile,“raportul prezintă atât date nereale, prin felul în care sunt argumentate, cât şi informaţii incomplete, de natură a induce în eroare opinia publică, cu scopul provocării oprobriului societăţii împotriva mea”.

Fostul șef al Poliției Române, Bogdan Despescu, prezintă, în premieră, informații despre măsurile reale dispuse în cazul polițistului pedofil. “Astfel, sinteza raportului are neconformităţi majore, de exemplu: se menţionează trunchiat că raportarea cazului de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a făcut în data de 05.01.2018 către Inspectoratul General al Poliţiei Române, evitând a se arăta că aceeaşi informaţie a fost transmisă în acelaşi timp, la ora 17.57 şi Ministerului Afacerilor Interne. Pe de altă parte, sunt prezentate aspecte nereale referitoare la faptul că aş fi dispus tardiv, măsuri, abia în data de 15.01.2018, speculându-se că am acţionat la câteva zile după prinderea făptuitorului. În realitate, pentru identificarea şi prinderea făptuitorului, dispusesem măsuri, încă din data de 06.01.2018 (aspect recunoscut de Corpul de Control în cuprinsul materialului), iar în data de 15 a aceleiaşi luni, am solicitat să fie luate măsuri suplimentare. Acest lucru s-a impus ca urmare a datelor noi operative apărute şi inserate în data de 14.01.2018, ora 17.36, în completarea fişei de informare referitoare la identificarea unei boxe deținute de Stan Eugen în comuna Măgurele, județul Ilfov în interiorul căreia ar fi putut fi descoperite mijloace de probă. Ulterior, la solicitarea procurorului de caz, instanţa de judecată a autorizat, şi s-a efectuat percheziţia domiciliară a boxei”.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 17:06 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate