Editura Evenimentul si Capital

REACȚIA lui Daniel Constantin după NEGOCIERILE cu PNL pentru moțiunea de cenzură

Autor: | | 0 Comentarii | 2058 Vizualizari

Deputatul Daniel Constantin a afirmat, joi,după negocierile cu liberalii pentru moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Tudose, că Guvernul a greşit cu revoluţia fiscală, iar Pro România va încerca de partea sa orice formaţiune care vrea stoparea acestui lucru. Referitor la demersul PNL, el a precizat că urmează să analizeze cu colegii și apoi va lua o decizie.

„În privinţa moţiunii de cenzură, concluzia nu este numai a noastră, noi am avut întâlniri şi cu membrii de partid şi cu oameni de afaceri. Este evident, Guvernul a greşit şi este evident că această revoluţie fiscală nu este bună pentru România nici pe termen scurt, nici pe termen mediu, mai ales pe termen lung şi, de aceea, această greşeală trebuie sancţionată într-o formă sau alta. Dincolo de a da un răspuns ce vom face cu moţiunea de cenzură, este evident că vom fi alături şi vom încerca să atragem alături orice formaţiune politică ce este doritoare de a stopa acest lucru care este, din punctul nostru de vedere, nociv pentru mediul de afaceri şi pentru salariaţi. Mâine vom gândi ce facem, vom discuta cu ceilalţi colegi şi vom analiza, nu am văzut până astăzi textul moţiunii de cenzură”, a declarat Daniel Constantin, după negocierile cu Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu, citat de Agerpres.

Liderul Pro România a precizat, însă, că nu este „'favorabil”' ideii de a schimba un premier cu un altul de la alt partid.

„Am accentuat un lucru că nu suntem favorabili ideii de a schimba un ministru sau un prim-ministru cu alt ministru sau prim-ministru de la alt partid. Partidul Pro România doreşte o schimbare profundă şi atunci cred că este important să spunem tuturor forţelor politice din Parlament că putem colabora cu oricine atât timp cât se doreşte o schimbare profundă în modalitatea de funcţionare a statului”, a explicat Constantin.

Chinurile PNL în negocierea MOȚIUNII de CENZURĂ împotriva Guvernului Tudose. Atmosferă tensionată în Parlament

El a mai spus că a prezentat liberalilor propunerile de modificare a legilor electorale, menţionând că Pro România este deschis la colaborare cu orice partid pentru binele României.

„Pro România - noi nu dorim să intrăm mâine la guvernare. Suntem preocupaţi de ceea ce înseamnă o alternativă credibilă pentru cetăţeni, nu doar o schimbare de formă. (...) Azi am făcut un pas important, şi anume noi am spus ce vrem să facem cu reforma noastră pe care Pro România o propune, am prezentat aceste idei, m-am bucurat că la prima vedere sunt idei pe care le îmbrăţişează şi PNL, dânşii au prezentat de asemenea câteva proiecte pe care le au pe perioada următoare şi, cu siguranţă, vom colabora la nivel parlamentar. Sunt chestiuni punctuale”, a subliniat el.

PNL va depune mâine, în Parlament, începând cu ora 12.00, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose. Până acum liberalii beneficiază doar de susținerea celorlalte două partide din Opoziției, PMP și USR.

Parlamentarii Pro România nu susțin moțiunea de cenzură inițiată de liberali, au anunțat marți co-președinții formațiunii, Victor Ponta și Daniel Constantin, care au argumentat că schimbarea Guvernului în aceste momente nu aduce niciun beneficiu țării.

"Nu votăm moțiunea, chiar nu am înțeles de ce o fac. (...) Am discutat între noi ce câștigă România cu moțiunea de cenzură a PNL și nu am reușit să găsim un răspuns pozitiv. Nimic nu se câștigă, eventual o nouă criză politică. Și ne gândim cu toții dacă nu cumva schimbarea Guvernului Tudose e de fapt o criză care să ne aducă unde am fost și în vară. S-a mai schimbat un guvern și a fost mai bine?", a declarat Victor Ponta, într-o conferință de presă susținută la Parlament.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 15:41 Iohannis, între suspendare și demitere. Editorial de Horia ALEXANDRESCU 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 13:57 Sondajul BOMBĂ care o pune pe jar pe Kovesi. Câţi români o detestă? 11:48 Gata, KOVESI ŞI-A LUAT LA REVEDERE! Reacţia şefei DNA după ieşirea de la CSM a generat NEWS ALERT ÎN JUSTIŢIE. Reacţii-bombă! 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:11 Judecătoarea Cristina Tarcea a NEGAT că a fost în vilele de protocol ale SRI 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:34 Condamnații penal pot fi miniștri după reabilitare. Decizia senatorilor. NEWS ALERT în politică 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news 09:44 Dragnea TAIE în CARNE VIE. L-A CONCEDIAT! Victimele SCANDALULUI Halep-Firea se înmulțesc 09:40 Scenariu inedit post-1989: PSD îl va suspenda pe Iohannis după care îl va reînscăuna la Cotroceni 17:36 Simona Halep a inflamat SPIRITELE în Parlament. Scandalul momentului a atins un nou NIVEL 15:49 Pentru că „#rezistenții sunt corecți cu idealuri înalte, Angela Gheorghiu va da banii înapoi PG pentru construcţia unei GRĂDINIŢE” 15:33 Becali L-A NIMICIT PE DRAGNEA cu un ATAC FEROCE. Lecţie de strategie şi pentru Firea. CARE VOR FI URMĂRILE? 14:50 Fisură la vârf? O VOCE GREA DIN PSD şi-a prezentat scuzele pentru UN ATAC MURDAR, care a avut-o în prim-plan pe Halep

Articole salvate