Directorul executiv al Institutului de Studii Populare, Răzvan Orăşanu, a DEMISIONAT din BPN al PNL şi din formaţiunea liberală

Directorul executiv al Institutului de Studii Populare, Răzvan Orăşanu, a DEMISIONAT din BPN al PNL şi din formaţiunea liberală

Directorul executiv al Institutului de Studii Populare (ISP) Răzvan Orăşanu şi-a depus demisia din poziţia de membru al BPN al PNL, de vicepreşedinte al PNL Sector 3 şi că va părăsi formaţiunea liberală.

"Mi-am depus demisia din toate funcţiile deţinute în PNL, respectiv cea de membru al Biroului Politic Naţional al Partidului Naţional Liberal, de vicepreşedinte PNL Sector 3 şi de membru. Urmează să se efectueze toate formalităţile juridice şi pentru părăsirea funcţiei de director executiv al Institului de Studii Populare, formalităţi pe care le doresc urgentate la maximum, în condiţiile în care trenează de mai multă vreme", a spus, citat de Mediafax, oficialul liberal.

Orăşanu a precizat că a explicat "motivele din spatele deciziei printr-o scrisoare detaliată depusă la sediul central al partidului", că a avut o discuţie atât cu preşedintele PNL Alina Gorghiu, cât şi cu europarlamentarul Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti şi că nu îşi propune să vină "cu alte explicaţii suplimentare pe acest subiect".

Orăşanu a spus că se retrage din toate proiectele şi iniţiativele ISP, dar că îî încurajează pe cei care au participat la aceste proiecte să îl contacteze "prin reţelele sociale şi prin contactele pe care le au" şi să îl anunţe despre iniţiativele lor. El a spus că în timpul directoratului său la ISP au participat la programele institutului peste 5000 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mulţumesc public – cu scuzele pentru eventualele omisiuni - Fundaţiilor Hans Seidel, Wilfried Martens Centre, Schumann Instititute, International Republican Institute, precum şi lui Valeriu Stoica", a adăugat Orăşanu.

El a mai spus pentru MEDIAFAX că va lansa de la 1 noiembrie Asociaţia "Ţine de Noi", care alături de blogul său personal va deveni platforma pe care se va exprima public, această entitate urmând să fie "o asociaţie de monitorizare a politicilor publice la nivel central, în special a ministerelor-cheie" care "să aducă în timp real o analiză a principalelor politici publice propuse de ministere".

"Pe lângă proiectul de monitorizare, avem în vedere să realizăm proiecte de dezbateri substanţiale, de exemplu o conferinţă de Educaţie anuală, similară cu cea organizată în 2014 şi 2015, dar şi o conferinţă pe probleme de securitate regională în aprilie - mai 2017 în cooperare cu Centrul de Conflicte şi Early Warning", a detaliat Orăşanu, precizând că legăturile între asociaţia pe care o va conduce şi PNL "vor fi minime sau inexistente".

Răzvan Orăşanu a fost consilier de stat pentru probleme economice al prim-ministrului în Executivul condus de Călin Popescu Tăriceanu şi preşedinte al AVAS. Este licenţiat al London School of Economics and Political Science şi bursier al Harvard University.