Razie a Poliției, în prima zi de Rusalii, pe litoral

Razie a Poliției, în prima zi de Rusalii, pe litoral

Aproape 50.000 de turiști sunt înregistrați, astăzi, în prima zi de Rusalii în unitățile de cazare de pe litoral. Cei mai mulți, peste 25.000, petrec la Mamaia iar 7300, la Vama Veche. Polițiștii au avut însă de lucru, au împânzit, în zori, principalele șosele de pe litoral pentru depistarea, printre altele, a conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice. Acțiunea s-a soldat cu zeci de sancțiuni contravenționale și carnete suspendate.

Au participat, la razie, polițiști de la Serviciul Poliției Rutiere și de la Ordine Publică, care au acționat în Mamaia, pe DN39 între Constanța și Mangalia, pe DN2A Constanța-Hârșova și pe DN3 Constanța-Ostrov. Polițiștii au descoperit, la vola, șoferi care conduceau sub influența băuturilor alcoolice, care circula fără a avea permis de conducere, sau apăsaseră prea tare pe pedala de accelerație. În Mangalia, a fost oprit un tânăr băut, aflat la volanul mașinii sale deși avea permisul de conducere suspendat. 

În urma acțiunii de amploare  din noaptea trecută au fost suspendate 9 permise de conducere pentru alcool. S-au constatat 12 infracțiuni, din care 7 pentru alcool. S-au aplicat aproape 30 de sancțiuni, 20 dintre ele fiind date Poliția Rutieră. Polițiștii de la Ordine Publică au descins în 7 baruri și discoteci de pe litoral, aplicând șase amenzi. Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale a fost de aproape 20.000 de lei. Aproape 50.000 de turiști erau înregistrați duminică dimineață în unitățile de cazare de pe litoral. Peste 25.000 la Mamaia și 7300 la Vama Veche.

 

Ne puteți urmări și pe Google News