Războiul româno-român continuă. România când o reconstruim? Editorial de DAN ANDRONIC

Războiul româno-român continuă. România când o reconstruim? Editorial de DAN ANDRONIC

România și războiul româno-român. Ultima perioadă de acalmie politică cred că am înregistrat-o în 2001, anul alegerilor câștigate de PSD atât la președinție, cu Ion Iliescu, votat de toată intelectualitatea speriată de alternativa reprezentată de C.V. Tudor, cu Adrian Năstase la Palatul Victoria, în fruntea unui guvern pe care-l consider cel mai puternic din istorie.

De prin 2003 au început bătăliile interne în PSD, frecușurile dintre Iliescu și Năstase, fiecare cu consilieri care întețeau focul, dintre Năstase, Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu, consolidarea Grupului de la Cluj, cu Rus și Dâncu, în dauna “miticilor”, pregătirile pentru campania prezidențială și s-a intrat în logica conflictului care ne domină viețile și astăzi. 

Am precizat că vorbesc de acalmie politică, ca să nu existe comentarii pe marginea vreunuia sau altuia dintre cei menționați. Deși am putea adăuga oricând că ultima autostradă care s-a construit în România a fost pe vremea guvernului lui Năstase. Dar nu are rost să continuăm, pentru că subiectul este cu totul altul. 

De ceva vreme asistăm la o avalanșa de dezvăluiri care scot la iveală manevre ilegale ale unor procurori DNA în dosare de corupție la nivel înalt. Manevre care pleacă de la folosirea unui cetățean atât ca martor, dar și ca martor cu identitate protejată, în același dosar, dând declarații succesive pentru confirmarea a ceea ce declarase anterior (știu că sună nebunește, dar asta s-a întâmplat!), până la introducerea de probe și acuzații false. Dosarele DNA din timpul mandatului “managerului” Laura Codruța Kovesi au ajuns la CIFRA RECORD DE 122 DE ACHITĂRI, o cifră care ar trebui să dea mult de gândit celor care susțin virginitatea Zeiței Anticorupție. Pentru că despre orice poate fi vorba în această abordare, numai despre calitatea managementului, nu! 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ca să înțelegeți despre ce este vorba, în urmă cu 5-6 ani, când unui procuror “i se întorcea” dosarul de către o instanță, acesta era reținut timp de trei ani de la orice promovare. Pentru că făcuse dosarul prost! O achitare însemna un cartonaș galben, iar 122 de achitări înseamnă falimentul unei cariere în procuratură. Nu din perspectiva destinelor distruse, căci Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, partenerul ei de Binom, nu dau doi bani pe oameni, ci a (in)capacității profesionale.

Epoca care a început cu Traian Băsescu s-a vrut una dominată de un președinte-jucător, în opoziție cu președintele-complice, care fusese Ion Iliescu. Și s-a reușit! Numai că dacă așa a început construcția unui sistem, acesta a scăpat de la un moment dat de sub orice control civil sau parlamentar. Personal, nu am motive sau informații care să-mi indice faptul că Traian Băsescu a știut de celebrele protocoale dintre SRI și Parchet sau SRI și ICCJ. După cum nu cred că știa de reuniunile de la K2, K4, sau T14, de întâlnirile politicienilor și judecătorilor, sub privirile îngăduitoare ale procurorilor. Aceasta nu înseamnă că era complet neinformat, ci doar că anumite lucruri nu i se spuneau. 

Problemele reale în această construcție care trebuia să “curețe” România au apărut atunci când în fruntea Binomului s-au înfipt personaje lipsite de orice formă de cultură democratică, care au folosit instituțiile statului pentru a-și rezolva problemele de pe agenda personală sau ale altor state. Au dat lovitură după lovitură, iar acum primesc ceea ce au semănat. Ultima furtună, achitarea (în al doilea dosar) a “fugarului” Sebastian Ghiță, ne arată că dezvăluirile despre relația sa cu Florian Coldea și Laura Codruța Kovesi au fost reale, principalul motiv al hăiturii. 

Astăzi, această luptă continuă, fără ca taberele să se fi schimbat foarte mult. Unele nume au fost înlocuite de altele, în locul lui Victor Ponta a venit Liviu Dragnea, în locul lui Traian Băsescu este președintele Klaus Iohannis, protocoalele au început să fie denunțate, judecătorii să se manifeste mai independent decât acum 3-4 ani, CCR joacă un rol important.

Taberele au rămas însă în aceeași logică a conflictului, în care fie este negată/ignorată existența abuzurilor, protocoalelor, achitărilor, fie se vede numai fiere și smoală! Este adevărat că în cei 14 ani care au trecut de la debutul acestei lupte s-au creat niște complicități greu de rupt. Pentru că există o mulțime de “cadavre” care au fost îngropate cu aportul unor oameni din justiție, servicii, presă, procesul de "debinomizare" va fi la fel de dificil ca și cel de "denazificare" din Germania după 1945, dar începutul a fost făcut. 

Numai că întrebarea la care nu avem răspuns este: România când o reconstruim?