Un veac de la cel dintîi război mondial. Pentru omenire, războiul s-a încheiat de mult. Ba, după el, a mai fost încă unul, tot mondial. Dar războiul cel mare, războiul cuvintelor cu sufletele nu s-a încheiat deloc.
În august 1915, Henry James a acordat primul său interviu pentru The New York Times. Avea 71 de ani (va muri la cîteva luni după apariția interviului), era deja celebru în lumea literelor și se implicase serios în efortul de război, devenind președintele unei organizații despre care aflăm totul din chiar denumirea ei: American Volunteer Motor Ambulance Corps. Uriașul scriitor a fost, toată viața lui, reticent în privința oricărei forme de publicitate, dar a decis să vorbească lumii prin intermediul marelui ziar, pentru că intensitatea cu care trăia experiența războiului în desfășurare atunci – ceva ce omenirea nu mai cunoscuse – se cerea obligatoriu să fie transmisă. Spre sfîrșitul materialului publicat în NYT, James este citat spunînd următoarele: ”Războiul a epuizat cuvintele. Cuvintele au devenit slabe, s-au deteriorat precum cauciucurile unei mașini. Aidoma altor milioane de lucruri, au fost forțate, abuzate, maltratate și golite în ultimele șase luni mai mult decît în lungile epoci de dinainte și ne confruntăm acum cu o depreciere a tuturor termenilor pe care îi folosim. Altfel spus, ne confruntăm cu o pierdere a expresivității prin pierderea vitalității și forței cuvintelor, care ne-ar putea duce în situația de a fi mirați de nălucile pe care le vom lăsa să umble printre noi, folosind cuvintele” – spunea Henry James. Prozatorul constata, în primul rînd, incapacitatea cuvintelor (ab)uzate de a exprima grozăviile războiului. De pildă, James se arăta în același interviu șocat că în acel război devenise frecventă situația în care mai puțin de 20 de minute de confruntare militară produceau peste 5000 de victime. I se părea colosal, de necuprins în cuvinte. Între timp, omenirea a trecut prin alte tragedii gloabe care fac din primul război mondial doar una dintre catastrofe, iar vorbele de atunci ale lui Henry James sunt, deja, un truism: cuvintele sunt, adesea, sărace pentru a descrie onest marile nenorociri. Istoricii literari spun că, rostind sentența ”Războiul a epuizat cuvintele”, James a inaugurat stilul minimalist în descrierea marilor tragedii de genul războaielor. De atunci, nu mai este nevoie de multe cuvinte pentru a descrie amploarea unei tragedii umanitare de genul unui război mondial. Sunt suficiente cîteva cuvinte potrivite, bine așezate și tensionat înșirate. Mai exact, s-a produs saltul de la Tolstoi și Stendhal la Hemingway și Camus. Dar nu despre stilul prozatorilor de după Henry James vreau să vorbesc acum. Am citat vorbele lui James pentru că mi se pare că au o însemnătate ciudată în România de azi. Sigur, nu avem război, dar avem epuizante și interminabile dispute publice. Nivelul zgomotului polemic este, în cetatea noastră, asurzitor și persistent. Am ajuns să credem că nu se poate altfel și, mai mult, am ajuns să credem că așa e bine, pentru că asta este democrația și așa sună libertatea. Constat de o bună bucată de vreme că politicienii noștri duc un război neîncetat cu vocabularul limbii române. Cuvintele sunt gloanțele cu care trag unii în ceilalți și pare că vocabula nu mai are nici o altă utilitate. Uneori nemiloase, alteori oarbe, după cum poate fiecare, cuvintele sunt gloanțe, nimic mai mult și nimic mai puțin. Dacă un cuvînt nu e în stare să ucidă pe loc o reputație, o carieră sau un caracter, atunci nu e suficient de bun.
De ani mulți, am putut constata o doză în creștere de iresponsabilitate în folosirea cuvintelor. Cei mai mulți vorbitori nu mai au grijă să adecveze cuvîntul la situația conversațională sau la ceea ce descriu.
Cuvintele, rostite sau scrise, produc efecte foarte serioase. Nevăzute pentru un ochi brutal și nesimțite de un spirit ne-educat, dar reale și evidente. În dispute publice, s-a ajuns repede la categoria cuvintelor grele și cu acelea aruncă adversarii unii în alții. Cuvîntul care schilodește – asta se caută cu ardoare. Politicanul bun e acela care îl lapidează cu bolovanii-cuvinte pe adversarul său. Nu contează ce a făcut omul, cine este, ce a fost pînă ieri sau cum s-a comportat într-o împrejurare relevantă sau în alta. Ți l-a scos jocul politic în cale drept adversar, rupe-l! Arată tuturor cît de mult îl urăști, arată alor tăi cît de sîngeros poți fi! Primul efect interesant al acestui regres agresiv în materie de limbaj este că toți se acuză între ei de aceleași lucruri, folosind aceleași cuvinte. Hoț, comunist, corupt, incompetent, mincinos - au devenit acuze cu care se deschide orice bătălie politică. Aceste vorbe sunt aruncate din toate taberele împotriva oricărei alte tabere, indiferent de cei care le compun. Pentru un privitor detașat, cred că peisajul e tulbure de tot. Ca în paradoxul lui Epimenide, toți mint și toți au dreptate în același timp. Dacă te iei după vorbele pe care și le spun, ajungi la concluzia că toți suferă de aceleași methene, ca și cum toți sunt produsul aceluiași mare eșec istoric.
Ne puteți urmări și pe Google News
Al doilea efect al acestei utilizări fără noimă a cuvîntului-ucigător este acela că a dispărut nuanța. Deși lumea e o colecție de griuri, limba folosită de politicieni la tribună sau la talk-show este solidă și radicală. Dacă ai în față un adversar, nu ai în față un om cu bune și rele, un om cu care nu ești de acord. Ai în față un ins care trebuie aneantizat. Radicalitatea aceasta se vede și în limbajul tinerilor reporteri care transmit de toate de prin toate locurile. De pildă, o oarecare învigorare a unei dispute, este raportată drept scandal. O ironie sau o aluzie răutăciosă devine ”atac” și, de vreo doi ani, nici ”atac” nu mai e suficient așa că se raportează un ”atac dur”. Substantivul ”atac” atrage automat după sine adjectivul ”dur”. ”Atac” nu mai e suficient de tare – doar însoțit de ”dur” ar mai putea înseman ceva. De asemenea, adverbul ”foarte” nu mai e suficient. Aud tot mai des că ceva anume este ”foarte foarte” și nu doar ”foarte”.
Pierderea măsurii în folosirea cuvintelor mărturisește un derapaj existențial. De aceea, mă tem. Mă tem îngrozitor, firește.
Recomandările noastre
