Editura Evenimentul si Capital

Război între clanurile Căldăraș și Novacovici. Romii s-au pregătit cu topoare, săbii și sticle incendiare I GALERIE FOTO

Autor: | | 0 Comentarii | 1098 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Războiul dintre cele mai puternice clanuri de țigani din Lugoj a continuat și duminică. Polițiștii au fost obligați să ducă la sediu, la audieri, 35 de persoane. Oamenii legii au percheziționat palatele rivalilor și au adunat un adevărat arsenal de luptă: zeci de sticle incendiare, topoare, cuțite, săbii.

Așa cum EVZ a mai relatat, la începutul săptămânii trecute, microbuzul unuia dintre clanuri a fost incendiat de rivali și a ars ca o torță. De atunci a fost nevoie de intervenția jandarmilor și a mascaților care i-au liniștit doar parțial pe tiganii din Lugoj, astfel că zile la rând trupele speciale ale poliției chiar au păzit strada pe care locuiesc cele două clanuri.

Vineri, oamenii legii au făcut percheziții la palatele celor două clanuri rivale.

Conflictul dintre clanurile conduse de Ioan Titu Căldăraș și Mata Novacovici a escaladat sâmbătă, când cele două familii de romi, cu casele lipite una de alta, s-au atacat reciproc, cu pietre. Într-una din curți a fost aruncată o sticlă incendiară, iar pompierii au intervienit pentru prevenirea unui incendiu.

Pentru că spiritele nu s-au calmat, duminică, polițiștii lugojeni au efectuat patru  percheziții, la domiciliile romilor care sunt acuzați de distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și uz de armă fără drept. Un număr de 35 de persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.

”Acțiunea a vizat probarea și documentarea activității iinfracționale a mai multor persoane aflate într-o stare conflictuală. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 19 arme albe (opt săbii, șapte cuțite și patru topoare), 22 de sticle incendiare, un pistol și 13 cartușe”, transmite Ionuț Bocancea, purtătorul de cuvânt al Poliției Timiș. Astfel, 35 de persoane, cu vârste între 16 și 60 de ani, au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Lugoj pentru audieri, față de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale.

La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timișoara și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
$(function () { //----- OPEN $('[data-popup-open]').on('click', function (e) { var targeted_popup_class = jQuery(this).attr('data-popup-open'); $('[data-popup="' + targeted_popup_class + '"]').fadeIn(350); e.preventDefault(); }); //----- CLOSE $('[data-popup-close]').on('click', function (e) { var targeted_popup_class = jQuery(this).attr('data-popup-close'); $('[data-popup="' + targeted_popup_class + '"]').fadeOut(350); e.preventDefault(); }); }); $('#bell-close').on('click', function () { $('#bell').hide(); }); function checkAgreeTerms(nwlid) { if ($('#' + nwlid).is(':checked')) { return true; } else { alert('Trebuie sa accepti termenii si conditiile pentru a te abona.'); return false; } } $(document).ready(function () { getCalendarMonth('01', '2018'); });
Tema zilei
07:23 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 23:27 Frontul ALEGERILOR ANTICIPATE prinde AVÂNT. ORBAN vrea ALTĂ MAJORITATE în PARLAMENT: „PSD s-a decredibilizat!” 23:13 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 22:58 PLOAIE de „GLOANȚE” în direcția PSD! BĂSESCU nu iartă: „DADDY și-a decapitat două guverne în 12 luni” 22:20 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 22:10 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 22:07 Olguța Vasilescu: „Lui Tudose i se reproșa că...” Ministrul Muncii a spus TOT 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update 21:00 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 20:32 DISPUTA DIN PSD a pus pe jar scena politică din România. Cum „joacă” ALDE în SCANDALUL MOMENTULUI? Meleșcanu a spus TOTUL! 18:42 SE ÎNCINGE BĂTĂLIA dintre Dragnea şi Tudose. MUTAREA PREMIERULUI anunţă TAIFUNUL în PSD! News alert! 18:27 Dragnea NU MOARE, Tudose NU SE PREDĂ! Pot apărea surprize în ultimele evoluții din PSD. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 18:21 Iohannis, victimă colaterală în războiul Dragnea-Tudose? SCENARIU DE ULTIMĂ ORĂ 18:20 Tudose are un mesaj care va enerva la culme UDMR: „Îmi menţin foarte, foarte, foarte clar poziţia” 16:36 Tudose face ANUNȚUL despre o posibilă DEMISIE din fruntea Guvernului 16:25 BOMBĂ! Carmen Dan vorbește despre DEMISIE înainte de ședința PSD 16:18 Băsescu, MESAJ înaintea CEx-ului: „Dragnea şi Tudose "se joacă de-a doamna Carmen Dan (...) Contează doar ce spune Constituţia...” 13:02 Demisia de onoare a premierului Tudose - scenariul oficial avansat de un lider PSD 11:37 Lovitură de teatru în PSD: Dragnea a pierdut majoritatea în Parlament. Tudose și-a securizat funcția de prim-ministru. SURSE

Articole salvate