Editura Evenimentul si Capital

Culmea războiului informațional rus: libera circulație a ucrainenilor aduce epidemii și boli periculoase din România | PULSUL PLANETEI

Autor: | | 14 Comentarii | 2970 Vizualizari


Potrivit lui Dmitro Timciuk, prin diseminarea unor astfel de informaţii, militanţii LNR încearcă să discrediteze ridicarea vizelor şi să împiedice călătoriile locuitorilor din teritoriile ocupare temporar în zone aflate sub controlul Guvernului de la Kiev. Însă în spate stă, de fapt, un test al mesajului de război informațional pe care cel mai probabil, îl vom vedea difuzat în viitorul apropiat mai întâi în Crimeea, apoi în Rusia, și poate chiar în Ucraina.

Firește că este inutil să spunem că cetățenii români circulă de foarte multă vreme în Ucraina liber. Apoi că libera circulație la nivelul micului trafic de frontieră există de ani de zile, și nu a generat nici o epidemie și boli. În al treilea rând, că principalele direcții de deplasare ale ucrainenilor sunt cu avionul și respectiv cu mașina către Polonia și Germania, nicidecum către România, care este destinatara unei cote minuscule din creșterea de trafic după liberalizarea vizelor, acum, la o lună după ridicarea vizelor pentru ucraineni. Firește că pretinsa știre este o plăsmuire, un fals ordinar și extrem de nociv, cu scopul multiplu de a păcăli propriul public rus, dar și de a crea, dacă se poate, animozități suplimentare între București și Kiev, ultima preocupare a războiului informațional rus, după desfășurarea Comisiei mixte interguvernamentale româno-ucrainene la București săptămâna trecută și în pregătirea vizitei președintelui Iohannis la Kiev, în toamnă.

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
12:03 Ponta a dat lovitura în Parlament: PSD și ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților! 08:40 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate