RĂZBOI împotriva poluării în China

RĂZBOI împotriva poluării în China

Premierul chinez Li Keqiang a anunţat ieri că "declară război" poluării, în contextul îngrijorării faţă de smogul dens care acoperă oraşele din nordul ţării.

China se confruntă de câteva luni cu o gravă poluare atmosferică, după trei decenii de industrializare şi urbanizare accelerată.

Deteriorarea mediului reprezintă "un avertisment al naturii în faţa unui model de dezvoltare orb şi ineficient", a apreciat premierul Li Keqiang, într-un discurs susţinut în deschiderea sesiunii anuale a Adunării Naţionale Populare (ANP) de la Beijing.

"Trebuie să declarăm cu fermitate război poluării, aşa cum am făcut împotriva sărăciei", a subliniat premierul chinez, potrivit Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numai anul acesta, 50.000 de centrale pe cărbune vor fi închise, centralele termice vor fi modernizate şi "şase milioane de maşini vechi vor fi scoase din circulaţie", a susţinut acesta.

De asemenea, autorităţile de la Beijing vor stabili un plafon pentru consumul de energie, iar măsuri vor fi luate pentru a limita poluarea apei, protecţia solului şi refacerea zonelor deşertificate.