Editura Evenimentul si Capital

Se deschide iar CUTIA PANDOREI? RAPORTUL Inspecției Judiciare privind controlul la Parchetul General ajunge pe masa CSM. Controlul, cerut de MINISTRUL JUSTIȚIEI!

Autor: | | 2 Comentarii | 1464 Vizualizari

Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează să discute marți raportul Inspecției Judiciare privind controlul efectuat al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Reamintim că ministrul Justiției, Tudorel Toader, este cel care a cerut controlul, un control care a stârnit dezbateri, interpretări, controverse, dar și audieri pe bandă rulantă la CSM după finalizarea lui.

Potrivit ordinii de zi publicată pe pagina de internet a CSM, Secția pentru procurori urmează să ia în discuție "Raportul Inspecției Judiciare numărul 5116/IJ/983/DIP/2017 având ca obiect eficiența managerială și modul de îndeplinire a atribuțiilor ce decurg din legi și regulamente la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și respectarea normelor procedurale și regulamentare de către procurorii și personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat". MOMENTUL ANULUI LA CSM. Emoţii mari pentru Kovesi. URMEAZĂ URAGANUL în Justiţie? News alert!

Reamintim că, pe 13 noiembrie, Inspecția Judiciară anunța că a trimis la Consiliul Superior al Magistraturii raportul privind controlul efectuat la Parchetul General, potrivit agerpres.ro.

"Joi, 9 noiembrie 2017, Inspecția Judiciară a transmis Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii Raportul privind rezultatele controlului managerial, desfășurat în perioada 4 — 29 septembrie 2017, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se precizează într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Inspecției Judiciare. START AUDIERILOR în CSM după controlul la DNA! Când va da EXPLICAŢII Codruţa Kovesi

Potrivit unor surse din cadrul instituției, PÎCCJ nu a formulat obiecțiuni la raportul întocmit de inspectorii judiciari.

Inspecția Judiciară a început controlul la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe data de 4 septembrie, fiind vizată activitatea desfășurată la PÎCCJ în 2016 și semestrul I al acestui an.

Echipa de control a fost formată din opt inspectori judiciari.

Șeful Inspecției Judiciare a semnat, la începutul lunii iulie, ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală.

Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități pentru anul 2017 ca urmare a propunerii ministrului Justiției, Tudorel Toader.

Pe 19 iunie, Toader a trimis la Inspecția Judiciară o cerere prin care solicita efectuarea unor controale la DNA și Parchetul General. Cererea era motivată de faptul că la cele două instituții nu au mai fost efectuate controale de foarte mult timp.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:34 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate