Editura Evenimentul si Capital

Raport favorabil cu amendamente pentru OUG privind organizarea DGPI

Autor: | | 0 Comentarii | 362 Vizualizari

Comisia de apărare din Senat a decis marţi să întocmească raport favorabil la OUG privind funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne, prin amendamentele adoptate de senatorii PSD şi ALDE procedura de numire şefului acestei structuri fiind modificată.

Secretarul comisiei, Nicu Fălcoi (USR), a precizat că, potrivit amendamentelor, şeful DGPI este numit de ministrul Afacerilor Interne, fiind eliminată obligativitatea avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Potrivit lui Fălcoi, a fost eliminată din actul normativ şi prevederea potrivit căreia directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă este cadru militar în activitate. Secretarul Comisiei de apărare a precizat că senatorii PNL şi USR au votat împotriva acestor modificări, iar UDMR s-a abţinut. 

Proiectul privind adoptarea OUG 76/2016 referitoare la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne are ca obiect de reglementare înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea DGPI, ca structură specializată cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, cu personalitate juridică, urmând a se desfiinţa Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. Proiectul de aprobare al ordonanţei va intra împreună cu raportul Comisiei de apărare în plenul Senatului, cu rol decizional în acest caz.

Pagina 1 din 1


Tag-uri: OUG, DGPI

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate