RĂNITUL exploziei de la BOTOȘANI este REFUZAT de SPITALELE din BUCUREȘTI

RĂNITUL exploziei de la BOTOȘANI este REFUZAT de SPITALELE din BUCUREȘTI

Bărbatul de 71 de ani din Botoşani, rănit grav în explozia dintr-un apartament, nu poate fi trasferat spre clinicile din capitală pentru că nu mai sunt locuri, fiind deja o listă lungă de așteptare.

Bărbatul în vârstă de 71 de ani a suferit arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului şi a fost internat timp de 26 de ore pe Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă ''Mavromati'' din Botoşani, unde a fost intubat, informează AGERPRES.

“Bărbatul poate fi transferat doar la Bucureşti, unde există secţii specializate care se ocupă de tratarea persoane care au suferit arsuri pe o suprafaţă corporală mai mare de 50%. Nu avem un refuz scris din partea lor, discuţiile s-au purtat prin intermediul Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă care se ocupă de transferul pacientului la Bucureşti şi care, în urma discuţiilor telefonice pe care le-au avut, au spus că nu îl pot primi întrucât nu au locuri. Starea bărbatului este gravă, este intubat, este internat în secţia de ATI a spitalului din Botoşani, dar riscul de agravare a situaţiei creşte pe măsură ce trece timpul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului din Botoşani, Radu Bercea.

Explozia din apartamentul de pe strada Primăverii din municipiul Botoşani a fost produsă, cel mai probabil, de un arc electric generat de pornirea unei hote. Anchetatorii susţin că proprietarul apartamentului ar fi sesizat mirosul puternic de gaz din locuinţă şi ar fi încercat să deschidă hota. Deflagraţia s-a soldat cu rănirea gravă a proprietarului, dar şi a altor patru persoane, dintre care şi un copil de 11 ani, din apartamentele vecine.

Ne puteți urmări și pe Google News