Răfuială cu săbii între romii din Buzău. Un mort şi un rănit în urma încăierării

Răfuială cu săbii între romii din Buzău. Un mort şi un rănit în urma încăierării

Două clanuri de rromi din Buzău s-au războit sâmbătă în apropierea gării din localitate. În urma confruntărilor un bărbat a murit, iar un altul a fost rănit grav. Romii susţin că nu s-au bătut între ei, ci că i-a bătut mascaţii.

Scandalul ar fi pornit după achiziţionarea unei case. Noul vecin al celui care a cumpărat casa i-ar fi cerut acestuia o taxă de protecţie şi cum a fost întâmpinat cu un refuz, a decis să îi dea o lecţie “rebelului”.  Bărbatul care a cumpărat casa a fost tăiat de mai multe ori cu sabia şi a murit la spital. Un alt tânăr rănit în confruntări se află internat în spital. În altercaţie au fost implicate nouă persoane, iar în urma scandalului monstru două persoane au ajuns în stare gravă la spital. În urma rănilor suferite, unul dintre cei răniţi a decedat.

Dă vina pe poliţie

Trupele speciale ale Poliţiei şi Jandarmeriei au fost masate în zonă. Principalul suspect a fost căutat inclusiv cu un elicopter al Poliţiei, fiind prins şi dus la audieri. Romii susţin că sunt victime ale forţelor de ordine. "Pe mine m-a bătut poliţia şi pe fratimiu l-a omorât. Poliţia ne-a bătut, mascaţii. Nu ne-am luat la bătaie, ei ne-au provocat. Mascaţii ne bate, intră la 3 noaptea în casă şi ne bate", a spus una dintre victime, în timp ce era urcat în maşina de poliţie.

Ne puteți urmări și pe Google News