Editura Evenimentul si Capital

Rafael Nadal, CAMPION la US Open. „Matadorul” a bifat al 16-lea titlul de Mare Șlem din carieră. „Sunt atât de fericit!”

FOTO: Facebook/usopentennis
Autor: | | 0 Comentarii | 1659 Vizualizari

Ediția 2017 a turneului de Mare Șlem de la Flushing Meadows a fost câștigată, în această dimineață, de Rafael Nadal, actualul lider al ierarhiei mondiale. Acum, spaniolul și-a trecut în cont al treilea titlul cucerit pe „hard”-ul de la Flushing Meadows.

„Matadorul” l-a întâlnit în finala de la US Open pe uriașul de 2,03 m Kevin Anderson (locul 28 ATP/Africa de Sud). Nadal a avut câștig de cauză în minimum de seturi, scor 6-3, 6-3, 6-4, și, astfel, și-a trecut în cont cel de-al 16-lea titlu de Grand Slam din careieră. 

La US Open, spaniolul s-a impus pentru a treia oară (2010, 2013și 2017), iar în acest an a triumfat și la Roland Garros. Acum, „Rafa” s-a apropiat la doar trei trofee de Grand Slam de recordmanul absolult, Roger Federer (19 titluri). Pentru succesul din finala US Open 2017, Nadal a fost recompendat cu un cec în valoare de 3,7 milioane dolari, în timp ce adversarul său din finală a fost recompensat cu 1,825 milioane dolari.

„Două săptămâni cu adevărat speciale! Însă, înainte de a vorbi despre mine, vreau să îl felicit pe Kevin. A fost un exemplu incredibil pentru mulţi copii şi pentru multă lume din circuit. Ştiu că ai avut multe accidentări şi ai revenit, mai puternic ca niciodată. Felicitări - nemaipomenită treabă! Bravo şi echipei şi familiei tale - ştiu că ai un grup excelent.

Pentru mine, este incredibil ce se întmplă în acest an, după câţiva ani grei, cu probleme şi accidentări, cu perioade de joc aşa-şi-aşa. A fost un an plin de emoţii, deoarece cred că am jucat tenis de nivel foarte înalt încă de la primul turneu  important al anului, în Australia. Să închei sezonul de Grand Slam-uri cu un titlu aici, la New York, este extrem de special pentru mine. Este unul dintre acele locuri care, într-adevăr, îmi dă un nivel extrem de ridicat de energie, pentru că publicul de aici este extraordinar. Sunt atât de fericit! Mulţumesc tuturor.

Lui Toni - nu pot să îi mulţumesc suficient. De la trei ani, a fost lângă mine. Fără Toni, nu aş fi jucat tenis. A fost incredibil să am pe cineva ca el, care să mă împingă aşa cum a făcut-o. A fost puternic şi a avut o motivaţie extraordinară să se antreneze cu mine, de a fi mereu cu mine. Tot ce pot să spun este - mulţumesc mult, este una dintre cele mai importante persoane din viaţa mea" -  Rafael Nadal, campion la US Open 2017

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
07:10 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:57 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 19:28 PROCURORUL „PORTOCALĂ”, călătorie INCOGNITO prin Drumul Taberei. NEGULESCU, întâlnire de gradul ZERO 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală” 18:43 De-a ce se joacă Tudorel Toader? PSD-iștii au ieșit la ATAC! REACȚIE DURĂ după declarațiile ministrului Justiției! Ce I SE PREGĂTEȘTE

Articole salvate