Editura Evenimentul si Capital

Radu Mazăre lansează pagina de Facebook a primăriei Constanţa-“Facebook-ul e mai important decât PSD-ul, nu mă interesează ŢIGĂNEALA DE PARTID”

Autor: | | 4 Comentarii | 591 Vizualizari

Pe principiul “cei din urmă, vor fi cei dintâi”, primarul Radu Mazăre a anunţat astăzi lansarea paginii de facebook a primăriei Constanţa, un proiect prin intermediul căruia intenţionează să comunice deschis cu cea mai mare parte a populaţiei.

Deşi încă nu are pagină de Facebook, primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că după alegerile prezidenţiale, şi cântărind efectul revoltelor din Turcia, Egipt şi din alte zone ale lumii, a realizat cât de importantă este această reţea de socializare. “Pentru mine, Facebook este o posibilitate de consultare, pentru că la Facebook este conectată cea mai mare parte a populaţiei, pentru că putem comunica cu ei” a precizat Radu Mazăre la o întrunire cu angajaţii primăriei şi cu presa. Primăria va avea astfel o Direcţie Facebook, un compartiment de gestionare comunicare-electronică, cu cetăţenii şi cu alte instituţii.

Fiecare direcţie din primăria Constanţa va desemna un responsabil care va transmite, zilnic, Direcţiei Facebook, informaţiile la zi, cu text şi poze. Informaţiile vor fi apoi postate pe diverse pagini, Anunţuri, Proiecte, Evenimente şi Comentarii. “Este o premieră în România, utilizatorii de facebook vor intra pe pagina de sesizări şi vor putea semnala diverse probleme, iluminat, câini, trafic, gospodărie comunală, parcuri, gunoaie, disciplină în construcţii” a precizat Radu Mazăre. Sesizările ajung la Dispecerat şi, de acolo, pleacă spre responsibili de unde, obligatoriu, trebuie să vină reacţia şi răspunsul.

Facebook-ul primăriei Constanţa va mai avea şi o pagină numită “Hotărăşte tu”, prin care populaţia va fi consultată pe diverse teme şi proiecte. “Dacă  mai vor fasole şi cârnaţi, la anul, sau dacă se mai vrea ca şcolarii să mai primească, de sărbători, cadouri etc”. Cel mult 20 de angajaţi ai primăriei Constanţa vor fi angrenaţi în proiectul Facebook.

Radu Mazăre a ignorat întrebările presei despre excluderile din PSD şi despre propunerile deputatului Sebastian Ghiţă, privind suspendarea sau autosuspendarea baronilor locali, între care Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. “De politică, nu mă interesează nici ce zice ăla, nici ce zice ălălalt, nici o ţigăneală de partid, am altă treabă, în rest nu comentez. Mă interesează Facebook-ul, în momentul ăsta, este mai important decât partidul” a fost singurul comentariu al primarului Radu Mazăre.




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
06:38 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 23:36 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:37 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:24 EXCLUSIV EVZ - Tudose către liderii PSD: „Nu vreau să fiu vedetă TV” 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 22:00 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 18:05 Udrea ÎL CRITICĂ DUR Dragnea: „Praf și pulbere. A aruncat PSD ÎN HAOS” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate