Editura Evenimentul si Capital

Dosarul lui Radu Mazăre. Programul unui „carnaval” de peste 3.000 de zile în instanță

Autor: | | 4 Comentarii | 3740 Vizualizari


În ceea ce privește notificările... pot să îl întreb eu pe Racu (n.r. – Racu Constantin) ce e ăla un gererator naval?! Că nu știe, nu e de profesie. Păi eu de unde să știu de succesiuni?! Tot așa și cu actul notarial: mă uit la el...și îl iau așa! Tot așa și cu faleza. Tot timpul m-am bazat pe specialiști. După ce am fost acuzat, am început să învăț și eu, dar nu am pretenția că sunt specialist. Rechizitoriul abundă în acuzații cu caracter editorial. După 12 ani de zile, încă nu înțeleg acuzațiile. Nu am cunoscut notificatorii și nici cumpărătorii, cu mici excepții: pe doamna Barbu și pe Pușcaș. Nici pe funcționarii Primăriei nu îi cunoșteam, că aveam 500-600. Doamna Președinte, mă consider nevinovat și vă solicit, vă rog să ne achitați!” Anterior, procurorul de ședință al DNA ceruse pentru Radu Mază- re o pedeapsă orientată spre maxim pentru abuz în serviciu.

 

Fostul edil are patru dosare pe rolul instanțelor

Acuzațiile procurorilor În afară de acest dosar legat de retrocedările din Municipiul Constanța, Radu Mazăre mai are alte trei procese de corupție pe rolul instanțelor de judecată: dosarele „Polaris” și „Mehmetoglu”, în care este judecat alături de prietenul său, Sorin Strutinsky (foto), și dosarul „Henri Coandă”, în care este judecat alături de Avraham Morgenstern.

În dosarul retrocedărilor, Mază- re a fost acuzat că, alături de alți 36 de inculpați, a dispus restituirea și atribuirea nelegală a unor întinse suprafețe de teren intravilan din Municipiul Constanța, Mamaia, plajă și faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro, dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului și 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna orașului Constanța.

În dosarul „Polaris”, procurorii îl acuză pe Mazăre că a primit opt milioane de euro și peste opt milioane de lei de la reprezentanții unor firme pentru facilitarea emiterii unor documente și pentru înlesnirea câștigării unei licitații sau încheierea unor contracte.

 În dosarul „Mehmetoglu”, fostul edil este acuzat că ar fi stabilit cu intenție o valoare diminuată față de valoarea comercială reală pentru o suprafață de 11.890 de metri pătrați de teren din stațiunea Mamaia, aparținând domeniului privat al Municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei-Moscu, inculpată și ea în același dosar.

Incident procedural

În vara anului trecut, judecătoarea Cornelia Gherghișan a sesizat un incident procedural care lăsat necorectat putea duce în apel la o soluție de trimitere spre rejudecare: a constatat că un inculpat a fost citat greșit timp de 8 ani. În tot acest timp, unul dintre inculpați fusese citat la o anumită adresă, însă omul nu mai locuia acolo demult. Singura „acoperire” pentru o lipsă de procedură pe o perioadă de 8 ani a fost faptul că inculpatul a venit la proces, conștiincios, termen de termen, având termen în cunoștință. Trei judecătoare s-au perindat la prezidiu în dosarul lui Radu Mazăre. În 2008, cauza i-a fost repartizată judecătoarei Lia Savonea, însă aceasta a ajuns la șefia Curții de Apel București, iar dosarul a ajuns la judecătoarea Elena Ursulescu. Când aceasta s-a pensionat, dosarul a ajuns la Cornelia Gherghișan

 

Pagina 2 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:31 REACȚIA unui JUDECĂTOR despre REVOCAREA lui KOVESI: „Nu pot să nu remarc...” 14:30 TOADER reacționează în fața ACUZAȚIILOR. A făcut PUBLIC un RAPORT SECRET? 12:09 Actrița Oana Pellea are un mesaj pentru Tudorel Toader după RAPORTUL KOVESI: „Ce păcat, domnule Toader... mare păcat...” 10:54 Norica Nicolai prevesteşte ATACUL LA PREŞEDINTE! Nu poate refuza cererea ministrului Justiţiei 10:20 DEZVĂLUIRI de la VÂRFUL PSD. ADEVĂRUL despre REVOCAREA lui KOVESI a fost scos la LUMINĂ de un SENATOR 10:08 RAPORTUL prin care se cere REVOCAREA șefei DNA a fost publicat pe site-ul Ministerului Justiției. DOCUMENTUL OFICIAL 10:04 REVOCAREA ȘEFEI DNA. Câți români au urmărit anunțul lui Tudorel Toader 09:04 PLANUL SECRET al PSD pentru REVOCAREA lui KOVESI. Curtea Constituțională va fi IMPLICATĂ 22:22 Un nou MESAJ DE SUSŢINERE pentru Kovesi, de la nivel înalt. VIITOR STABILIT pentru şefa DNA: „Concluzia şi acţionăm” 21:21 Kovesi şi PRIMA REACȚIE după ANUNȚUL REVOCĂRII făcut de Toader. Ce a declarat șefa DNA. Este ALERTĂ în JUSTIȚIE! 20:56 „Bâlbâiala” pe tema REVOCĂRII Codruței Kovesi, opera Monicăi Macovei! Un judecător lansează ACUZAȚII FĂRĂ PRECEDENT 20:16 Procurorul care susține că 135 de colegi cer apărarea reputației profesionale: ”Vreau să-i dau un cap în gură! 19:55 Viorica Dăncilă, REACȚIE după cererea de REVOCARE Laurei Kovesi. „Nu CONTEAZĂ ce CRED eu. Trebuie o LUATĂ o DECIZIE” 16:57 Procurorul Negulescu este „client fidel” al Inspecției Judiciare: CERCETAT de 30 de ori până acum! 13:10 Iohannis, PRIMA REACȚIE despre REVOCAREA lui Kovesi. Președintele, ATAC DUR la Toader. „Nu am văzut raportul, nu a văzut nimeni raportul...” 11:42 DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE după anunțul lui Toader! Președintele Iohannis NU POATE REFUZA revocarea șefei DNA. Cum se vor arunca ZARURILE pentru Kovesi? 10:48 Parchetul General așteaptă publicarea raportului lui Toader. Ce spune Lazăr despre REVOCAREA șefei DNA 09:42 Toader, ANUNȚ cu privire la RAPORTUL despre șefa DNA. „Tot ce am vorbit aseară este absolut valabil. Remediem și...” 23:27 Liderul Opoziției, ATAC DEVASTATOR la adresa lui Tudorel Toader: „Este avocatul penalilor” 20:08 Iohannis NU SUSŢINE REVOCAREA Laurei Kovesi. MESAJ PENTRU ISTORIE de la Cotroceni: „Lipsă de claritate”

Articole salvate