PUTIN PREGĂTEŞTE CEVA. O vizită recentă într-o ZONĂ FIERBINTE a scos la suprafaţă OPERAŢIUNI MILITARE de amploare. Alertă mondială

PUTIN PREGĂTEŞTE CEVA. O vizită recentă într-o ZONĂ FIERBINTE a scos la suprafaţă OPERAŢIUNI MILITARE de amploare. Alertă mondială

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ajuns într-o zonă strategică foarte importantă, unde a fost aşteptat de cei mai importanţi membri ai Consiliului de Securitate al ţării.

Conform Agerpres, la sosirea în Crimeea, Putin a discutat despre "măsurile suplimentare de securitate pentru cetățeni și obiectivele de infrastructură din Crimeea, în contextul preîntâmpinării de către serviciile de securitate ruse a unor atentate teroriste în peninsulă".

Totodată, serviciul de presă al Kremlinului a anunțat că au fost analizate în amănunt "scenariile de măsuri pentru securitate antiteroristă pe granița terestră, maritimă și în spațiul aerian ale Crimeii", în condiţiile în care autorităţile de la Moscova au acuzat recent Kievul că a efectuat incursiuni "teroriste" în peninsula anexată de Rusia în 2014.

Ucraina a anunțat marți că Rusia și-a sporit capacitățile militare cu trei submarine din clasa "Varșovianka", trei fregate noi de tipul "Amiral Makarov”, care au sosit deja la baza navală din Sevastopol. De asemenea, au fost aduse 30 de tancuri și rachete de coastă de tipul "Bastion", dar şi sisteme avansate de apărare antiaeriană și antirachetă S-400 în peninsulă.

Ne puteți urmări și pe Google News