PUTIN este GENEROS cu UCRAINA. Ce ARMAMENT îi oferă

PUTIN este GENEROS cu UCRAINA. Ce ARMAMENT îi oferă

Rusia este gata să dea țării vecine și vrăjmașe Ucraina tehnica militară rămasă în Crimeea după plecarea de acolo a Forţelor Armate ale Ucrainei, a declarat Vladimir Putin.

„Partea ucraineană a ridicat în repetate rânduri problema reîntoarcerii tehnicii militare din Crimeea. Noi suntem gata să continuăm acest proces şi să predăm Ucrainei navele militare, tehnica de aviaţie şi tehnica blindată din Crimeea” , a declarat Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri la Moscova cu redactorii şefi ai mass-media naţionale.

 Şeful statului rus a subliniat, însă, că tehnica militară ucraineană „se află într-o stare deplorabilă”.

„Dar nu mai este treaba noastră. Ea a fost aşa practic şi înainte, iar în aceşti ani nu a fost întreţinută de nimeni” , a precizat Vladimir Putin, adugând că este vorba de câteva zeci de nave de luptă şi câteva zeci de avioane.

Ne puteți urmări și pe Google News

 „În privinţa navelor, mă gândesc că va fi mai bine dacă militarii ucraineni vor veni şi le vor lua. Noi suntem gata să-i ajutăm cu transportul până la Odesa” , a declarat Vladimir Putin, potrivit Interfax.