PUTIN a dat oficial STARTUL unei noi CURSE a ÎNARMĂRII

PUTIN a dat oficial STARTUL unei noi CURSE a ÎNARMĂRII

Vladimir Putin dat luni ordine clare pentru ca Rusia să devină cea mai mare putere militară a lumii, cerând echiparea armatei şi a flotei cu armele "cele mai moderne".

"Armata noastră şi flota noastră trebuie să aibă armele cele mai moderne", a declarat Putin, într-o reuniune cu responsabili ai sectorului militar şi ai celui tehnic, la Soci, în sud-vestul ţării, precizând că acestea trebuie fabricate de companii ruse.

Trebuie ca aceste arme "să fie de aceeaşi calitate sau, chiar mai bine, să fie superioare celor similare străine", a subliniat el, potrivit Agerpres.

"Dacă vrem să fim în frunte, dacă vrem să învingem, trebuie să fim cei mai buni", a explicat preşedintele Rusiei. Această declaraţie apare într-un moment în care relaţiile dintre Rusia şi Occident, în special cele cu Washingtonul, sunt la cel mai scăzut nivel de la sfârşitul Războiului Rece din cauza conflictelor din Siria şi Ucraina.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimele luni, Rusia şi-a accelerat testele cu rachete balistice, şi-a afişat puterea militară şi a desfăşurat numeroase arme şi echipamente în Siria, ţară unde intervine din septembrie 2015. .