Putin a lăsat-o mai MOALE cu sancțiunile pentru Turcia

Putin a lăsat-o mai MOALE cu sancțiunile pentru Turcia

Embargoul pe care Rusia vrea să-l impună Turciei, pentru doborârea avionului în Siria, va fi limitat la fructe și legume, însă poate fi extins.

Premierul Dmitri Medvedev a avertizat însă:

„Aceste măsuri nu sunt decât un prim pas.”

Într-o ședință cu adjuncții săi, Medvedev a afirmat că sancțiunile pot fi extinse în funcție de evoluția evenimentelor, scrie AFP.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un decret semnat sâmbătă de Vladimir Putin prevede o serie de măsuri de retorsiune contra Ankarei, de la restricțiile comerciale la interdicții de angajare a cetățenilor turci, dar decizia privind modul cum acestea vor fi aplicate rămâne la latitudinea guvernului.

În ceea ce privește produsele interzise, „va fi vorba de două grupe principale; primul îl reprezintă legumele, inclusiv roșiile, iar al doilea, fructele”, a precizat vicepremierul Arkadi Dvorkovici.

Chiar și aceste măsuri, minime față de amenințările inițiale ale lui Vladimir Putin, vor fi aplicate peste un anumit timp, de câteva săptămâni, „pentru a evita creșterile de prețuri”.

Rusia a impus deja un embargo asupra produselor agricole din țările care, la rândul lor, au sancționat Moscova pentru atitudinea sa în Ucraina.

Rusia importă din Turcia mai ales tomate și citrice și se teme de o dispariție a acestora în pragul sărbătorilor de iarnă.