Editura Evenimentul si Capital

Punct de vedere cu privire la „justificările publice” și solicitările doamnelor Alina Nicoleta Ghica și Oana Schmidt-Hăineală, foste președinte, respectiv vicepreședinte CSM

Autor: | | 0 Comentarii | 1065 Vizualizari

Fosta judecătoare Nicoleta Lavinia-Coțofană a adresat, într-un punct de vedere public, o serie de întrebări cu privire la protocolul dintre CSM și SRI celor două semnatare ale acestuia, președinta și vicepreședinta Consiliului din perioada respectivă, Alina Nicoleta Ghica și Oana Schmidt-Hăineală.

Redăm, mai jos, integral, textul punctului de vedere și întrebările:

„Fac precizarea că punctul de vedere aparține subsemnatei, Lavinia-Nicoleta Coțofană, avertizor de integritate începând cu data de 01.02.2016 conform Deciziei Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului, judecător exclus din magistratură de vechiul CSM pentru că am sesizat Parchetul conform legii asupra indiciilor de care am luat la cunoștință în exercitarea funcției publice de judecător (cu 4 voturi).

Sancțiunea a fost aplicată efectiv pentru actul de avertizare publică prin care semnalam furtul banului public, mai precis deturnarea fondurilor Ministerului Justiției.

Revenind la solicitarea celor două semnatare ale Protocolului CSM – SRI, prima întrebare care se ridică este în ce temei legal adresează dumnealor întrebări CSM-ului. Răspunsul nu poate fi Legea nr. 544/2001 întrucât domniile lor cunosc deja răspunsurile la întrebările adresate CSM, fiind mai degrabă în postura de a da răspunsuri și nu de a pune întrebări.

Explicația acestor întrebări este însă una simplă: semnatarele Protocolului încearcă devierea atenției de la problema reală: încheierea unui protocol secret între CSM – garantul independenței justiției și SRI – serviciu secret. Solicitarea dumnealor de astăzi, 09 mai 2018, este o încercare nereușită de manipulare, în special, a opiniei publice.

Astfel, prima întrebare adresată CSM de a comunica dacă în perioada 2004 – 2017 - deși pentru anul 2012 când cele două conduceau CSM-ul și semnau ilegalul protocol, întrebarea este redundantă și chiar jignitoare față de opinia publică - au existat informări transmise de CSM către SRI nu are nicio legătură cu legalitatea/ilegalitatea Protocolului.

În mod evident, SRI a transmis informări către CSM în baza legii, CSM fiind beneficiar legal de informații clasificate. Pentru transmiterea acestor informări nu era necesară încheierea unui protocol secret, acestea putând fi transmise în continuare, adică și din martie 2012 în temeiul legii. Prevederea legală potrivit căreia CSM este beneficiar de informații clasificate nu legitimează în niciun fel încheierea unui protocol secret între SRI și CSM, protocol care adaugă la lege, instigând în fapt la comiterea de infracțiuni.

Dacă și CSM a transmis informări către SRI dovada se află la SRI.

Din lecturarea art 5 alin. 5 din Protocol rezultă că documentele clasificate se transmiteau cu acoperirea urmelor. Și dacă CSM nu intenționa să transmită informări către SRI ce rost mai avea inserarea în Potocol a art. 5 alin. 5. Mai mult decât atât, acceptând ideea că doar SRI ar fi transmis date către CSM, potrivit art. 6 din Protocol părțile s-au obligat să-și comunice reciproc rezultatele obținute în baza informărilor primite de la cealaltă parte. Deci oricum ar fi CSM s-a obligat să transmită date către SRI, mai precis să dea raportul cu privire la modul în care a înțeles să valorifice informările SRI. 2

Întrebarea nr. 3 a celor 2 semnatare, respectiv dacă din evidențele CSM rezultă existența vreunei împrejurări în care SRI să fi solicitat și obținut acces la mapele profesionale ale magistraților este o ”glumă” întrucât documentele și solicitările SRI erau consemnate în condica SRI în care CSM semna de primire astfel încât urmele sunt la SRI nu la CSM. Evident cele două doamne magistrat cunosc aceste aspecte, dar doresc doar să păcălească cetățenii acestei țări care au dreptul la aflarea adevărului. Sau doresc cele două doamne să afle dacă și în alți ani în afară de 2012 - când erau ele la conducere - conducerile CSM au permis, la fel ca dumnealor, accesul SRI la mape profesionale ale magistraților? La fel cu privire la planurile comune (întrebarea de la puncul 5). În mod evident nu se înregistrau la CSM având în vedere chiar dispozițiile protocolului secret (art. 5 alin. 3 – 5).

Întrebările celor două semnatare ale Protocolului sunt menite să jignească orice om cu rațiune, pur și simplu să încerce să păcălească.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate