Opinii EVZ
PULSUL PLANETEI. Dilema NATO: Lupta concomitentă pe două fronturi, în două războaie diferite, unul hibrid și altul antiterorist
NATO a dezvoltat o nouă analiză în legătură cu dilema luptei concomitente în două războaie diferite, fapt ce-i preocupă în mod direct pe toți membrii Alianței, și pe cei ce se tem de războiul declanșat de Rusia și de provocările împotriva Estului Europei, și pe cei ce privesc cu îngrijorare spre regiunea Orientului Mijlociu-Africa de Nord și amenințarea teroristă.
Motivul este unul simplu: pentru a purta concomitent două războaie majore, NATO nu se poate opri la Very High Readiness Forces-VHRF, adică la forțele de intervenție rapidă, capabile să intre în teatrele de operațiuni și să reacționeze în 48 de ore, ci e nevoie de scindarea acestor forțe sau de alte capabilități pentru a face față acestor amenințări concomitent.
Astfel, în Est, Rusia a propus un nou tip de conflict, războiul hibrid, cu componente de război informațional – ceea ce presupune alterarea percepției publicului țintă și subminarea voinței de susținere a forțelor militare și apărării proprii – și războiul legal-lawfare, care introduce elementele de speculare a golurilor din legislația internațională și suprainterpretării cu rea credință, în interes propriu, a acordurilor existente. Mai mult, trecerea de la război hibrid la război convențional e extrem de rapidă, odată ce se renunță la haina negării credibile a acțiunilor proprii și, în zona de conflict, războiul hibrid e suplinit de introducerea forțelor convenționale.
În zona sudică, tipul de război propus e mai degrabă războiul sau operațiunile antiteroriste. Aici NATO e mult mai exersat în ultimii ani după 11 septembrie 2011, a dezvoltat cunoaștere, capabilități și formule de reacție dar, ca și în cazul războiului hibrid, aici trebue combinate capabilități militare ale NATO cu celelalte tipuri de instrumente, de contracarare a războiului informațional, de cronstrucție a capabilităților pentru a face față războiului legal, iar aceste capabilități aparțin statelor sau altor organisme internaționale precum UE, statelor membre sau ONU –UNHCR. În cazul acțiunilor antiteroriste, soluțiile se află și la capabilitățile de protecție a frontierei, și la cea de gestionare a imigranților ilegali, și la cele de deradicalizare sau blocare a convertirii cetățenilor obișnuiți la jihadism, toate fiind mai degrabă componente ale unor instituții sau elemente adjuvante reacției militare.
Ne puteți urmări și pe Google News
În raport cu cele două tipuri de războaie, NATO și statele membre au capabilități combinate ce pot face față concomitent izbucnirii acestor ostilități. În cazul războiului hibrid sau al unui război convențional cu Rusia, s-au lansat măsurile de reasigurare și VHRF, cu amplasarea de resurse pe teren, amplificarea numărului de exerciții și prezența rotativă a forțelor statelor Alianței pe teren. Pe componenta nucleară, raportul de forțe nu s-a modificat decât în sensul negativ pentru Rusia. În războiul antiterorist, instrumentele și pregătirea e mai bună și recentă, deși forțele de reacție rapidă nu pot îndeplini concomitent ambele acțiuni odată ce ele cer componente distincte de pregătire.
Partea complicată e cea a voinței de a cheltui resurse pe zona securității și apărării – celebrul angajament de 2% din PIB pentru Armată – și cea a sustenabilității unui război lung. E clar că Rusia nu are forța de a purta un război împotriva NATO, chiar dacă intrarea în teatru se face “sub radar” prin război hibrid, pentru ca ofensiva să fie preluată de forțele armate ruse, însă menținerea pe termen lung a efortului NATO și statelor membre, al alimentării cu resurse, muniție și furnituri a trupelor ar putea să se dovedească dificilă, mai ales dacă concomitent se desfășoară și efortul anti-terorist în sud. De aici nevoia efortului comun de completare a resurselor și nu cel de împărțire a resurselor existente pe două direcții, fără satisfacerea descurajării credibile pe nici una dintre direcții. Și în cazul României, acest lucru ar trebui să plece de la introducerea în Strategia de securitate națională (numită de Apărare) a existenței amenințărilor militare și a riscurilor de natură militară, care lipsesc cu desăvârșire.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
