Editura Evenimentul si Capital

PSD vrea CAPUL Ralucăi Prună. Moțiunea simplă se dezbate mâine

Raluca Pruna
Autor: | | 0 Comentarii | 80 Vizualizari

PSD a depus o moţiune simplă pe Justiţie Intitulată "Şi minciuna poate să ucidă", prin care demisia ministrului Justiției Raluca Prună. Moțiunea va fi dezbătută şi votată mâine. raluca Prună va fi prezentă la Parlament.

Pesediștii cer demisia Ralucăi Prună pentru o serie de afirmaţii făcute de aceasta în plenul CSM din data de 6 octombrie, când a susţinut "că a minţit la CEDO" despre situaţia fondurilor alocate pentru penitenciare.  "La data de 14.06.2016, ministrul Justiţiei, Raluca Prună, se prezintă în faţa CEDO, unde susţine şi depune un act privind măsurile care au fost luate şi cele care urmau a fi luate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor din penitenciare. După această prezentare, ministrul Justiţiei face afirmaţii în plenul CSM din data de 06.10.2016. susţinând că 'eu m-am dus şi am minţit la CEDO - şi spun bine minţit la CEDO - că eu am crezut că, dacă mi se dă o hârtie sub semnătura cuiva din statul român... deci eu am minţit acolo spunând că noi am asigurat buget pentru şapte penitenciare a câte 150 de milioane pentru fiecare penitenciar, aproape un miliard de euro, dar astea erau nişte bune intenţii, pentru că, în realitate, în buget noi nu avem aceşti bani'. Declaraţia doamnei Prună este mincinoasă sub două aspecte: unul priveşte 'minciuna cu hârtia sub semnătura cuiva din statul român', cel de-al doilea că un înalt demnitar al statului român a minţit în faţa unui organism internaţional", se arată în textul moţiunii.  Potrivit moţiunii, prin bugetul de stat aprobat de Parlament pentru anul 2016 pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost alocată suma de 1.157.669.000 lei iar suma de 71.855.000 lei reprezenta venituri proprii. De la aprobarea bugetului şi până în luna iunie, adaugă documentul, au mai fost adoptate alte acte normative care să suplimenteze fondurile alocate.  i.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate