PSD nu susţine proiectul de modificare a Legii privind organizarea judiciară depus de Manolache

PSD nu susţine proiectul de modificare a Legii privind organizarea judiciară depus de Manolache

PSD nu susţine iniţiativa deputatului social-democrat Marius Manolache de modificare a Legii privind organizarea judiciară, în sensul în care judecătorii din completele de cinci, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să poată decide doar în favoarea inculpaţilor, a anunţat preşedintele interimar al social-democraţilor, Liviu Dragnea.

"Nu susţinem un asemenea proiect de lege. Nu are din punctul nostru de vedere şi al meu personal nicio logică juridică pe de o parte şi, pe de altă parte, ca şi principiu, orice modificare de legislaţie într-un domeniu trebuie făcută în primul rând cu consultarea celor care activează în domeniul respectiv. (...) În justiţie, în mod firesc şi obligatoriu trebuie discutat cu cei care lucrează în justiţie şi care aplică justiţia. Acest proiect de lege nu are nici susţinerea mea, nici susţinerea partidului pe care îl conduc, nici susţinerea coaliţiei", a spus Dragnea la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.    Preşedintele interimar al PSD a adăugat că deputatul Manolache nu s-a consultat cu el.   "Partidul nu a fost consultat, nu susţinem aşa ceva şi regret foarte mult că a apărut o asemenea iniţiativă", a precizat Dragnea.    Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor discută luni după-amiază un proiect legislativ prin care se propune modificarea dispoziţiilor referitoare la completele de cinci judecători de la ÎCCJ.    Potrivit site-ului Camerei, proiectul a fost depus de deputatul PSD Marius Manolache şi vizează modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Actul normativ are aviz pozitiv din partea Consiliului Legislativ, iar Guvernul a dat un punct de vedere negativ.    Surse judiciare au declarat că modificările ar viza scoaterea apelului de la Completul de cinci judecători de la instanţa supremă care judecă în penal înalţi demnitari şi foşti sau actuali miniştri. Acestea au explicat că în prezent toţi inculpaţii au două căi de atac, iar dacă modificările din proiect ar fi aprobate, acestea ar avea ca efect ca la ÎCCJ să existe doar o cale de atac. Astfel, dacă înalţii demnitari ar primi la instanţa de fond achitare sau condamnare cu suspendare, calea de apel nu ar mai putea fi exercitată, potrivit Agerpres.