PSD insistă să-l acuze de „băsism” pe Klaus Iohannis

PSD insistă să-l acuze de „băsism” pe Klaus Iohannis

După aluziile la cultul lui Iohannis, social-democrații au mai găsit o temă de atac la adresa prezidențiabilului PNL: o presupusă apropiere de președintele Băsescu.

Unul dintre mesajele repetate frecvent de premierul Victor Ponta și colegii săi din PSD este cel al apropierii dintre Traian Băsescu și prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, principalul contracandidat al liderului PSD la alegerile prezidențiale. Recent, Victor Ponta a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care a afirmat că discursul lui Iohannis conține mesajele lui Băsescu și că liderul PNL vrea să guverneze România cu cei care au produs catastrofa economică din ultimii 10 ani.

Ambasada SUA dezminte informația Antenei

Ulterior, Antena 3 l-a acuzat pe Iohannis că s-a întâlnit la vila din Primăverii cu președintele Băsescu, informație infirmată de liderul PNL, care a spus că nu s-a mai întâlnit cu șeful statului din 2008. „Nu m-am întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, evenimentul la care a fost fotografiată sau filmată maşina mea a fost un eveniment care a fost în zonă la vila Dante, unde am participat la o întâlnire nepublică, întâlnire de adio pentru vechiul însărcinat cu afaceri al SUA”, a explicat Iohannis. Tot ieri, Liviu Dragnea a spus că Iohannis, ajuns președinte, îl va pune premier pe Victor Ponta, iar vicepreședintele PSD Olguța Vasilescu a afirmat că Iohannis a anunțat un scenariu de coșmar pentru România: încă 10 ani cu Băsescu la putere. La rândul său, Iohannis încearcă să gestioneze cu atenție acuzația privind apropierea de Traian Băsescu, pentru a nu alimenta mesajele PSD, dar și pentru a nu îndepărta electoratul fidel șefului statului, necesar liderului PNL pentru a câștiga prezidențialele. „Fuziunea Dreptei nu e un proiect împotriva lui Traian Băsescu, cum acest proiect nu e cu Traian Băsescu. E un proiect fără Traian Băsescu”, este mesajul repetat frecvent de Iohannis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ponta vrea voturile liberalilor USL-iști

Consultantul politic Bogdan Dospinescu a afirmat că Ponta adoptă această strategie pentru a câștiga voturile liberalilor nostalgici după USL. „Este o joacă de-a șoarecele și pisica în care fiecare tabără știe foarte bine care este strategia adversarului. Victor Ponta încearcă să îl lipească pe Klaus Iohannis de Traian Băsescu pentru a câștiga voturile liberalilor USL-iști și a nehotărâților anti- Băsescu. Klaus Iohannis susține că aceste alegeri nu sunt despre Traian Băsescu care reprezintă trecutul, ci despre baronii PSD. Ieri și astăzi, Victor Ponta a reușit să îl lase în ofsaid pe Klaus Iohannis. Șeful PNL a făcut o greșeală clasică spunând că nu s-a văzut cu Traian Băsescu din 2008. Nimeni nu l-a obligat să dea o dată anume. Se vede că Iohannis nu are experiență într-o campanie la acest nivel”, a spus Dospinescu. La rândul său, sociologul Mircea Kivu a afirmat că Ponta și-a construit campania pe ideea luptei împotriva lui Băsescu. „Nu vrea să se discute despre ce a făcut de când a devenit premier. Dacă nu reușesc să-l lege pe Iohannis pe Băsescu nu au cum să se lupte cu Iohannis”, a mai spus Mircea Kivu.