Ce pregăteşte PSD EDUCAŢIEI. Liviu POP a făcut anunţul ASTĂZI

Ce pregăteşte PSD EDUCAŢIEI. Liviu POP a făcut anunţul ASTĂZI

Secretarul de stat Liviu Pop în Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi că o nouă lege a educaţiei urmează a fi elaborată anul acesta.

Pop a motivat că o nouă lege a educaţiei este necesară pentru a se armoniza cu alte acte normative. 

"Plecând de la două elemente importante, putem trage concluzia necesităţii. Un prim element este cel legat de programul de guvernare pe care l-am prezentat public şi pe care românii şi în special profesorii, elevii şi studenţii îl ştiu şi acolo ne-am angajat clar ce vrem să facem în domeniul educaţional în următorii patru ani de zile şi nu numai, plecând de la ştiinţele europene, reducerea abandonului şcolar şi toate celelalte, iar al doilea element: câteva acte normative care se bat, dacă putem spune, cap în cap, sau nu pot fi aplicate în interacţiunea Legii educaţiei naţionale cu alte legi organice, şi aici mă refer la Codul Fiscal, Codul Muncii şi, dacă vreţi, şi Legea voluntariatului, până la urmă", a declarat Liviu Pop la radiul public. 

Sindicatele sunt de acord cu elaborarea unei noi legi a educaţiei, una care să fie într-adevăr un rezultat al dezbaterii publice.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Vă spun foarte clar că avem nevoie de un pachet legislativ nou. Avem nevoie de o lege a educaţiei, avem nevoie de un statut al cadrelor didactice, exact aşa cum a existat iniţial, când aveam Legea învăţământului şi statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar. În momentul de faţă, avem o lege care nu este rezultatul unor dezbateri publice, o lege care a suportat zeci de modificări de la apariţia ei, o lege care a fost asumată. Deci, o lege care, clar, nu este ceea ce aştepta sistemul", a declarat Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret 

Liviu Pop a depus luni jurământul pentru preluarea unui post de senator rămas vacant, însă nu şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei. ”Nu mi-am dat demisia, dar am 15 zile, conform legii, să optez între cele două funcţii. Cu siguranţă în perioada imediat următoare, după ce voi avea o discuţie şi cu premierul României, şi cu preşedintele partidului, voi lua această decizie”, a declarat Liviu Pop după depunerea jurământului în plenul Senatului.

Până la o decizie însă, Pop a vorbit, luni, despre iniţiative parlamentare.

”Toate iniţiativele, cel puţin în perioada imediat următoare, trebuie pliate pe zona programului de guvernare. Trebuie să corectăm legile care au fost modificate şi să creăm un cadru legislativ pentru implementarea programului de guvernare şi aici mă refer în special la problemele pentru educaţie, pentru că acolo pot să spun că mă regăsesc”, a declarat Liviu Pop.

În perioada 16 mai - 29 iulie 2012, Liviu Pop a fost ministru interimar al Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.