Guvernarea PSD- ALDE are în fine un premier: Liviu Dragnea. România lui Cristoiu

Guvernarea PSD- ALDE are în fine un premier: Liviu Dragnea. România lui Cristoiu

Luni, 22 ianuarie 2018, spre seară, pe site-ul Ministerului Finanţelor a apărut proiectul unei Ordonanţe de Urgenţă prin care se amînă pînă pe 1 martie 2018 termenul de depunere la ANAF a Declaraţiei 600.

Despre această măsură a Guvernului Mihai Tudose s-a scris şi s-a vorbit mult în ultimul timp. Televiziunile de ştiri, chiar şi cele amabile cu PSD, precum Antena 3, au dus o campanie necruţătoare împotriva măsurii punînd accent pe haosul produs de luarea ei. Dacă ar fi să fixăm măsura, am putea spune lejer că e vorba de o nouă dovadă a surprinzătoarei slăbiciuni a PSD-ului condus de Liviu Dragnea în administrarea treburilor publice.

Formularul 600 s-a ivit – cum corect au scos în evidenţă jurnaliştii de specialitate – ca o consecinţă a Revoluţiei Fiscale făcute de PSD prin mutarea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Teoretic, în urma acestei Revoluţii, angajatul ar fi trebuit să primească şi suma corespunzătoare contribuţiei sale. Cu banii luaţi astfel, el ar fi trebuit să meargă la ANAF în fiecare lună şi să-şi achite datoriile.

Asta ar fi însemnat punerea în mişcare a milioane de oameni spre sediile ANAF, luate cu asalt mai ceva decît pe vremea năvălirii popoarelor migratoare asupra limesului roman. Şi atunci s-a decis ca achitarea contribuţiilor să fie făcută tot de angajator, dar de data asta în numele angajatului. Au rămas pe dinafară o categorie aparte, cea a persoanelor care obţin venituri din alte surse decît din salariu. Pentru aceştia, dar şi pentru cele care obţin venituri din alte surse pe lîngă salariu, s-a impus măsura care cuprinde şi Declaraţia 600.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un guvern cu o minimă preocupare pentru administrarea treburilor publice ar fi cîntărit îndelung înainte de a lua măsura astfel încît aplicarea ei să nu genereze haos. Nu s-a întîmplat aşa.

Decizia aiurea, la plesneală, din birouri, fără a ţine cont de România reală, a provocat haos şi, mult mai grav, revolta celor puşi pe drumuri, hărţuiţi de această măsură. Şi cum e vorba de o categorie care, în ciuda numărului mic, beneficiază de o uriaşă influenţă în spaţiul public, Formularul 600 a devenit uul dintre cele mai vulnerabile puncte ale guvernării PSD. Proiectul de Ordonanță mi-a atras atenția din două motive:

1. Ca simplu cetățean pensionar, dar beneficiar al unor drepturi de autor în urma activității de comentator la Evenimentul zilei și de invitat la emisiunea România9 de la TVR, trebuia să iau și eu calea cozilor fără speranță la ANAF.

Tărăboiul stîrnit de Formularul 600 durează de mai mult timp. Toate strigătele de revoltă ale victimelor, dar și toate mustrările din partea specialiștilor ( fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, s-a aflat în prima linie a campaniei), n-au avut nici un rezultat. Pur și simplu n-au fost luate în seamă. Cum deodată, ca prin farmec, s-a ivit semnul unei preocupări din partea autorităților, am fost curios să văd ce s-a întîmplat.

Cine și cum a avut atîta putere asupra mahărilor de la ANAF, care nici măcar nu tresar la campaniile corecte de presă, la scandalurile stîrnite de disprețul lor față de simplii cetățeni? În emisiunea de la Sinteza zilei din 10 ianuarie 2018, în care Mihai Tudose s-a dat în stambă cît mai puternic pentru a putea tranşa conflictul cu Liviu Dragnea, s-a discutat pe larg despre dezastrul numit Formularul 600. Începutul l-a făcut, trebuie precizat, Mihai Tudose. Etichetînd mesajele date de Opoziţie ca iresponsabile, premierul a declarat:

„Am văzut un mesaj iresponsabil acum, nu mai tîrziu de ieri. Cu formularul 600, ăla cu veniturile obţinute din activităţi proprii, aruncaţi ţara în aer! Trei milioane de oameni, şase milioane de oameni care or să se înghesuie la ghişee şi o să fie omorîţi...”

Realizatorul emisiunii – Mihai Gâdea – atîta aştepta. Să se ivească prilejul unei abordări a Scandalului. Pînă atunci Antena 3 dusese o campanie crîncenă împotriva Formularului. Bucuros că premierul a deschis vorba, Mihai Gâdea dă citire unui mesaj trimis de Florina Cercel prin care cunoscută actriţă se plînge că, în urma Directivei ANAF din 29 decembrie 2017, trebuie să meargă în fiecare lună să depună Declaraţia la Fisc. Pe drept cuvînt, Mihai Gâdea îi atrage premierului atenţia asupra punerii pe drumuri a unor cetăţeni pentru a plăti personal şi a completa un formular.

La această obiecţie, Mihai Tudose răspunde astfel:

„Că şi eu am primit mesajul, am sunat la ANAF, n-am fost foarte politicos, recunosc, chiar aveţi un fost coleg care era martor şi tot îmi spunea să o las mai moale să nu moară cineva de inimă la celălalt capăt al telefonului, şi mi s-a explicat că nu e aşa. Şi mi s-au dat date că nu e aşa, fiindcă îşi faci singur o decizie de impunere. Iei nişte bani din chirie. Nu iei tot timpul... Că poţi să închiriezi casa pentru o lună şi după aia să-ţi plece chiriaşul. Şi trebuie să completezi, te duci la Fisc şi spui: domne, eu am luat nişte bani. Nu pui chiriaşul să-ţi plătească impozitele ţie. A luat doamna, respectabilă actriţă a jucat într-un rol undeva, nu ştiu, a angajat-o cineva la un spectacol, la o zi onomastică, a luat nişte bani, activităţi independente. Se duce frumos la Fisc, scrie acolo: subsemnata Tudose Mihai...

Realizator: Lună, de lună, de lună? ​Mihai Tudose: Domne, dacă primeşti în fiecare lună, faci chestia asta.”

Aşadar, Mihai Tudose ştia la vremea respectivă de scandalul produs de formular. El însă, după ce sună la ANAF, devine un înverşunat susţinător al măsurii. Asta deși, cum el însuși recunoaște în direct, își dă seama că lună de lună, cetățeni care n-au nici o altă vină decît cea că muncesc, trebuie să bată drumul pînă la Fisc, să stea la coadă și completeze un formular.

Şi întregul dialog, care se întinde pe un spaţiu de emisie însemnat se rezumă la încercarea realizatorului de a-l convinge că măsura e aberantă şi la eforturile lui Mihai Tudose de a o apăra. Mai întîi, îl contrazice pe realizator, zicînd că nu sînt un milion, ci 200.000. Realizatorul îi atrage atenţia - şi pe drept cuvînt - că şi dacă ar fi cîţiva, tot trebuie să ne preocupăm de rezolvarea problemei. În replică, Mihai Tudose devine miştocar: „Nu se duc la acelaşi ghişeu toţi odată! (...) Nu sînt atîtea milioane, sînt cîteva sute de mii, nu se duc toţi la un ghişeu, nu în aceeaşi zi – deci uit-o cu coada...”

Ce ne spune dialogul? Că premierul Mihai Tudose ştia de dezastru. Şi cu toate acestea nu numai că n-a luat nici o măsură, dar convins de cei de la ANAF, s-a apucat să susţină aberaţia. Luni, 22 ianuarie 2018, ANAF a dat înapoi.

Mai mult, ministrul Finanţelor a declarat în Parlament că se caută soluţii. Cum de s-a întîmplat minunea? Luni, 22 ianuarie 2018, după şedinţa CExN, Liviu Dragnea a anunţat că în prima şedinţă de Guvern se va adopta o Ordonanţă „pentru amînarea termenului de depunere pînă la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada următoare să meargă prin eliminarea Declaraţiei 600”.

Cu mai puţin de 2 săptămîni în urmă, premierul Mihai Tudose dezvăluia c-a fost convins de ANAF că nu e nicio problemă dacă 200.000 de cetățeni sunt plimbați pe drumuri în chip inutil. Drept urmare, premierul reitera poziția de a nu face nimic pentru rezolvarea situației. Liviu Dragnea nu e nici premier, nici ministrul Finanţelor, nici preşedinte.

E preşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor. Legal, constituţional, n-are nici o putere asupra ANAF. Iată însă că el a ţinut să ne arate că ANAF ascultă de el. Nu de premier, nu de ministrul de Finanţe, ci de El. Aţi înţeles de ce a dat jos Liviu Dragnea două Guverne într-un an? Pentru a trece în ochii românilor drept Stăpînul absolut, drept Jupînul, drept cel căruia trebuie să i te adresezi, la fel cum se întîmpla în cazul lui Nicolae Ceaușescu, pentru a se rezolva o problemă pe care toate Autoritățile statului n-o iau în seamă sau chiar refuză s-o rezolve.

Prin desemnarea Vioricăi Dăncilă se pare că, în fine, Liviu Dragnea și-a găsit premierul marionetă, cel puțin în spațiul public, un soi de Emil Boc al lui Traian Băsescu de pe vremuri.

Chestia cu Formularul 600 mă face să zi, riscînd să enervez multă lume: Te pomenești că de data asta lucrurile vor merge în sfîrșit bine în Guvernarea PSD- ALDE!