Editura Evenimentul si Capital

PSD acuză negocierea Internelor în Modrogan

Liviu Dragnea este supărat că ministerul de interne ar fi ajuns pe mâna liberalilor lui Blaga FOTO: AGERPRES
Autor: | | 0 Comentarii | 345 Vizualizari

Social-democraţii susţin că schimbarea ministrului de Interne face parte dintr-un plan amplu, menit să aducă PNL la guvernare după parlamentare

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a vorbit ieri pentru EVZ despre existenţa unui „plan bine stabilit” prin care să se facă „tot ce este posibil” ca o largă coaliţie în jurul PNL să facă Guvernul în 2017. Din acest plan ar face parte şi numirea lui Dragoş Tudorache în funcţia de ministru al Afacerilor Internelor, spune Ştefănescu. Potrivit acestuia, coaliţia „PNL-PDLtehnocraţi- Iohannis-instituţiile de forţă-PMP-USRMacovei” se luptă cu coaliţia „PSD+ALDE şi poporul român”.

El a adăugat că liderii PNL din Aleea Modrogan nu sunt străini de schimbarea de la Interne. „O să monitorizăm foarte atent tot ce se petrece la Interne şi ceea ce va încerca să facă Guvernul”, a mai spus el.

Suspiciunile lui Dragnea

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a spus ieri premierului Dacian Cioloş, într-o discuţie telefonică, că sunt „vorbe în piaţă” legate de faptul că Tudorache „este foarte aproape de PNL”. „I-am spus că există suspiciuni şi trebuie să dovedească că este independent. Există temeri din partea multora privind imparţialitatea acestui ministru”, a declarat Liviu Dragnea. „Dacă va încerca, cu prefecţii, să influenţeze alegerile, vom reacţiona foarte dur”, a ameninţat liderul PSD.

Dragnea a explicat zilele trecute că schimbarea ministrului de Interne, în prag de alegeri, poate juca un rol crucial. „Aici este ceva care nu este în regulă (...) Ministerul de Interne are un rol important în organizarea alegerilor. Numai dacă cineva vrea să facă ca acest Minister să aibă un rol crucial, face această schimbare”, a spus Dragnea.

Audiere informală

Preşedintele Comisiei de Apărare şi Ordine Publică din Camera Deputaţilor, Ion Mocioalcă (PSD), a declarat ieri EVZ că îşi doreşte o întâlnire cu noul ministru pentru teme „de interes major”. „Avem curiozităţi”, a spus acesta. Întrebat dacă este vorba despre alegeri, el a răspuns: „Haideţi să lăsăm comisia, în înţelepciunea ei, să vedem ce teme ridică”.

PNL aplaudă decizia lui Cioloş

Liberalii privesc cu ochi buni decizia lui Dacian Cioloş de a-l propune pe șeful Cancelariei sale la Ministerul Afacerilor şi Interne. În opinia lor, alegerile parlamentare vor fi organizate corect. Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a afirmat ieri, pentru EVZ, că „Tudorache a avut o reputație bună la Bruxelles și este un om serios, echilibrat, implicat” și că e convins că va gestiona bine și cu neutralitate alegerile parlamentare din decembrie. Liderul deputaților PNL, Eugen Nicolăescu a declarat, la rândul său, că este „adeptul în continuare al așezării structurilor de natură militară cu civili în frunte” deoarece „conturul societății civile trebuie să fie un element important într-o democrație”.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate