Editura Evenimentul si Capital

Protestatarii anti-Trump sunt gata să PRIMEASCĂ cu brațele deschise o RACHETĂ balistică iraniană?

Autor: | | 0 Comentarii | 1024 Vizualizari

La două zile după lansarea de către Iran a unei rachete balistice, Statele Unite și Israelul au cerut reunirea de urgență a Consiliului de Securitate.

Iranul a lansat duminică o rachetă balistică cu rază medie de acțiune, acesta fiind primul astfel de test de la învestirea lui Donald Trump.

Lansarea s-a produs de la baza Semnan, aflată la circa 220 de kilometri de Teheran.

Racheta a fost una de tipul Khorramshar, care a zburat circa 900 de kilometri înainte de a exploda la revenirea în atmosferă.

Rezoluția ONU nr. 2331, adoptată cu ocazia adoptării acordului privind programul nuclear iranian, impune Teheranului să nu efectueze teste cu rachete ce pot fi purtătoare de focoase nucleare, cum sunt și cele de tipul Khorramshar.

Marți, delegația americană la Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat îngrijorarea și a anunțat că acesta se va reuni de urgență la solicitarea sa.

Ceva mai devreme, ambasadorul Israelului la ONU solicitase și el convocarea Consiliului de Securitate.

Potrivit unor surse diplomatice, discuțiile despre gestul Iranului sunt programate marți la ora 16, ora Bucureștiului, după o dezbatere pe tema Siriei.

Anmasadorul israelian la ONU, Danny Danon, a declarat:

„Comunitatea internațională nu trebuie să-și bage capul în nisip față de această agresiune iraniană.”

El a apreciat că lansarea rachetei a violat rezoluția ONU care interzice Iranului să efectueze încercări cu rachete ce pot fi echipate cu focoase nucleare.

Danon a adăugat:

„Membrii Consiliului de Securitate trebuie să acționeze imediat ca răspuns la acest gest al Iranului care pune în pericol nu doar Israelul ci și Orientul Mijlociu în întregul său.”

De la numirea de către Donald Trump a noii ambasadoare americane la ONU, Nikky Halley, este prima cerere oficială de consultare formulată de Statele Unite.

Noul președinte american a promis că va strânge din nou relațiile cu Israelul și a criticat cu asprime acordul privind programul nuclear iranian, în urma căruia au fost ridicate sancțiunile internaționale împotriva Teheranului.

Donald Trump trebuie să se întâlnească cu premierul israelian Benyamin Netanyahu pe 15 februarie, iar duminică, în chiar ziua lansării de către Iran a rachetei balistice, cei doi lideri au avut o discuție telefonică.

Iranul a declarat că niciodată rachetele sale nu vor fi înarmate cu focoase nucleare și a dat asigurări că nu are intenția de a dezvolta arme nucleare.

Totuși, șefi militari de la Teheran au afirmat că țara lor intenționează să dezvolte un program privind utilizarea rachetelor.

Anul trecut, Marea Britanie, Franța și Statele Unite au avut inițiative de sancționare a Iranului, din testelor sale cu rachete, însă acestea au fost zădărnicite în Consiliul de Securitate de opoziția Rusiei și a Chinei.

Iranul este una din cele șapte țări vizate de decretele lui Trump prin care cetățenii acestor state au primit interdicție de a pătrunde în Statele Unite pentru 90 de zile.

Teheranul a fost unul dintre cei mai vocali oponenți față de măsura noii administrații, considerând-o „o ofensă la adresa musulmanilor” și a amenințat că va adopta o măsură simetrică, în semn de represalii.

Pagina 1 din 1


Tag-uri: trump, iran, racheta, ONU, israel

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate