Editura Evenimentul si Capital

PROTEST in PIATA VICTORIEI. MAMICILE ies la ATAC. Rugamintile acestora iti VOR RUPE SUFLETUL

Autor: | | 2 Comentarii | 592 Vizualizari

În această dimineață, în fața Guvernului s-au strâns, până-n jurul orelor 11.00, în jur de 1.000 de oameni, care continuă protestele în legătură cu schimbarea Codului Penal, schimbare care favorizează politicienii certați cu legea

Protest în Piața Victoriei.

Printre manifestanții prinși în hora protestului se evidenția un grup de mămici, înfofolite în haine groase și cu pruncii lipiți de piept. Ce le-a determinat să riște sănătatea micuților? Motivele par întemeiate: „Ne vrem să ne mai conducă odraslele comuniștilor, ci copiii noștri! Ne-am săturat! Părinții noștri au fost conduși de comuniști, au urmat copiii acelorași comuniști la putere, acum e timpul să schimbăm asta”.

Îndrăzneața mămică a fost completată de o alta, „echipată” la fel, cu bebelușul la purtător: „Noi ne-a dat întâlnire în aceast dimineață după ce-am văzut marea de oameni care a ieșit încă de marți noapte la proteste. Nu vrem să ne plece copiii din țară. Mergem în Italia des, la rude, și de fiecare dată le găsim copilașii plângând, derutați de schimbarea din viața lor.... Altă școală, altă țară, altă limbă. Vrem să ne creștem copiii în România, dar nu mai dorim s-o facem sub conducerea acestor politicieni corupți și lipsiți de orice măsură a bunului-simț”.

„Așa e, ne este lehamite de acești hoți! Cum să schimbi Codul Penal, așa, peste noapte? Și să mai și susții că o faci în folosul românilor închiși pe nedrept? Este evident că grațierea a fost pregătită de psd-iști pentru politicienii corupți, cu dosare penale. Este limpede că vor să-i scoată din pușcărie sau să-i protejeze să nu ajungă unde le este, de fapt, locul. Nici măcar de averile lor n-or s se atingă. Este un pumn înfipt în gura Justiției! Rușine!”, a tunat o altă tânără mămică.

„Iordache, ești un Lache!”, „În democrație, hoții stau în pușcărie!”, „Plătesc mult la stat, ca să fiu furat!”, „Vrem sistem de sănătate, nu dosare curățate!” au fost câteva din mesajele afișate de manifestanți.

Printre claxoanele asurzitoare ale mașinilor, solidare și ele cu protstele românilor ieșiți în această dimineața să protesteze în fața Guvernului, vocea unei alte mămici îndemna oamenii să li se alăture: „Ieșiți în stradă, oameni buni, ieșiți, împreună putem muta munții!”.




Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:13 Cristina Tarcea, șefa ICCJ despre becul schimbat la SIPA: „O fi fost un bec cu putere mare de iluminare” 07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate