PROTEST al POLIȚIȘTILOR din CONSTANȚA. Cer salarii mărite și transparență decizională

PROTEST al POLIȚIȘTILOR din CONSTANȚA. Cer salarii mărite și transparență decizională

Zeci de polițiști constănțeni, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, au protestat în fața sediului Poliției Județene, cerând respectarea legii salarizării. Pe plan local, polițiștii acuză conducerea IPJ Constanța și a Poliției Municipale de lipsa transparenței decizionale legată de reorganizarea structurală a secțiilor urbane de poliție.

Constanța a deschis seria protestelor, din acest an, a polițiștilor din România, nemulțumiți de modul în care guvernanții îi amăgesc cu majorări salariale. “Noi cerem doar respectarea legii 153 din 2017 care produce efecte de la 1 iulie 2017. Dar cu privire la anexa 6, care înseamnă Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, SRI, STS, SPP, practic ne aruncă într-o logică oltenească, a la Olguța Vasilescu, ne acordă un salariu din viitor după cel din trecut, din decembrie 2009. Practic polițiștii acum sunt așezați pe un salariu de încadrare la nivel de muncitor necalificat, 1950-2000 de lei” a explicat președintele SNPPC, Dumitru Coarnă, venit la Constanța pentru protest.

 

Liderul sindical al polițiștilor a spus că protestele vor continua, în țară și în Capitală, pentru că atât ministrul de Interne, Carmen Dan, cât și premierul  Viorica Dăncilă, se ascund și nu mai vor să discute despre revendicările polițiștilor. “Informațiile pe care le am și discuțiile la care am participat o spun, clar, că în acest an nu vom fi rezolvați în ceea ce privește revendicarea principală și anume salarizarea conform legii 153”, a declarat Dumitru Coarnă. El îi sprijină și pe colegii din Constanța, nemulțumiți că șefii acestora ar pregăti o reorganizare structurală a poliției municipiului care ar urmări desființarea secțiilor de poliție și înființarea unor servicii de poliție.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Proiectul de reorganizare a Poliției Municipale ar fost întocmit fără consultarea partenerilor sociali și a polițiștilor, acuză liderul SNPPC, Vasile Zelca: “Această reorganizare se propune fără a se consulta partenerii de dialog social în primul rând, fără a se consulta organizațiile profesionale și fără a se consulta polițiștii care vor suferi această reorganizare, dacă se va întâmpla. Noi nu vrem să împiedicăm această reorganizare, ne interesează modul în care se face, pe repede înainte, fără a se discuta cu cei implicați, pe genunchi”. La protest au participat polițiști din cele cinci secții din oraș, chiar și șefi de secții sau de birouri. Conducerea IPJ Constanța a transmis că va trimite un punct de vedere.