Editura Evenimentul si Capital

NOI PROSTESTE în București! Un marş-miting va avea loc în Piaţa Victoriei

Autor: | | 1 Comentarii | 2746 Vizualizari

Un marş-miting organizat de Blocul Naţional Sindical va avea loc, marți, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, urmat de un protest în Piaţa Victoriei, pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra efectelor negative generate de transferul contribuţiilor sociale.

„Din respect pentru Familia Regală şi pentru istoria poporului român, având în vedere acţiunile ce urmează a fi organizate la Palatul Regal pentru comemorarea Regelui Mihai, BNS a decis să revizuiască modul de organizare a marşului - miting anunţat pentru 12.12.2017, în Piaţa Revoluţiei.

Totuşi, luând act de decizia Senatului de a aproba OUG 79/2017, de lipsa de interes a membrilor Parlamentului de a se apleca atent asupra îngrijorărilor exprimate de reprezentanţii lucrătorilor, ai mediului de afaceri şi experţi din mediul academic, suspendarea dezbaterilor pentru modificarea Legii 62/2011, precum şi dispreţul arătat solicitărilor transmise de partenerii sociali, precum şi de faptul că unele din aranjamentele deja angajate pentru organizarea acestei acţiuni nu mai pot fi contramandate, BNS a decis să protesteze în data de 12.12.2017, în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, în intervalul orar 10:00 - 13:00, acţiunea de protest urmând a fi una mai restrânsă decât cea prevăzută iniţial”, menţionează un comunicat citat de Agerpres.

BNS spune că prin acţiunea de protest, îşi propune să atragă atenţia Guvernului cu privire la efectele negative, pe termen scurt, dar şi pe termen mediu şi lung, generate de transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. „Transferul tuturor riscurilor sociale către salariat, dar şi distrugerea sistemului negocierilor colective condamnă forţa de muncă din România la o precarizare consolidată a relaţiilor de muncă.

Drepturile fundamentale ale lucrătorilor sunt ameninţate, şansele pentru relaţii de muncă corecte, bazate pe încredere şi respect reciproc, continuă să se degradeze. Solidaritatea este doar o responsabilitate a salariaţilor, ei trebuie să fie solidari cu bătrânii ce nu mai pot munci, cu copiii, cu cei asistaţi sociali, cu cei privaţi de libertate, etc. Cu salariaţii din România nu va mai fi nimeni solidar de la 01.01.2018!”, notează BNS.

Tot marţi, de la ora 11:00, peste 1.000 de reprezentanţi ai Federaţiei IndustriALL BNS vor protesta, tot în faţa Guvernului, faţă de "impozitarea fără precedent a veniturilor salariaţilor".

De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%. Nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, însă din totalul de 22,75% contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X