Propaganda rusească din România trebuie să fie oprită. Florin Cîțu convoacă de urgență CNA și Ancom

Propaganda rusească din România trebuie să fie oprită. Florin Cîțu convoacă de urgență CNA și Ancom Sursa: Razvan Valcaneantu/ EVZ

Președintele PNL, Florin Cîțu, se implică din ce în ce mai mult în tensiunile din Ucraina și își arată solidaritatea față de poporul vecin. Având în vedere propaganda distribuită în mass media în această perioadă dificilă, fostul premier a României se va întâlni luni cu reprezentanții CNA și Ancom.

Florin Cîțu, președintele PNL, este decis să pună capăt propagandei ruse din mass-media, așa că a cerut o întâlnire cu reprezentanții CNA și Ancom. Surse din interiorul partidului susțin că ședința ar avea loc luni, 28 februarie, la ora 10.30, la Senat.

Liberalul și-a făcut nemulțumirea publică și pe rețelele de socializare, postând un mesaj prin care își prezintă intenția de a opri propaganda din această perioadă extrem de grea.

„Este momentul ca România, prin intermediul ANCOM și al CNA, să oprească toți propagandiștii Moscovei din media locală”, a scris Florin Cîțu pe pagina sa personală de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News

Această întâlnire vine în contextul ultimelor evenimente semnalate de către Directoratul pentru Securitate Cibernetică. Potrivit acestora, identitatea vizuală a mai multor instituții media din România a fost copiată de site-uri cu găzduire în Rusia. Având în vedere astfel de incidente, autoritățile recomandă cetățenilor să se documenteze doar din surse sigure și să verifice informația pe mai multe platforme.

Fenomenul "fake news", din ce în ce mai popular în România

Asupra fenomenului "fake news" a atras atenția și Eduard Hellvig, șeful SRI, care a precizat că atacurile cibernetice și activitatea de spionaj s-a intensificat în ultima perioadă. Au fost identificate atacuri cibernetice la mai multe instituții din țara noastă, printre acestea fiind și ministere.

Discuțiile cu privire la securitatea României în conflictul dintre Ucraina și Rusia au fost discutate în urmă cu aproximativ o săptămână, în cadrul Comisiei SRI.

„O concluzie generală: starea de securitate a României din perspectiva pe care o oferă atribuţiile legale ale SRI este una stabilă. Sigur că am dezvoltat discuţii punctuale pe fiecare dintre misiunile legale ale SRI, iar domnul director a răspuns tuturor membrilor comisiei. Am desprins câteva concluzii.

Atacurile cibernetice - unde în contextul crizei au fost detectate activităţi suplimentare de vulnerabilizare ale unor infrastructuri cu valenţe critice. De asemenea, acţiunile de spionaj derulate de către serviciile secrete ostile României au crescut, mai ales pe fondul dislocării unor trupe NATO pe teritoriul României. De asemenea, au sporit agresiunile informaţionale - şi vorbim în primul rând de dezinformare şi fenomenul de fake news”, a spus preşedintele Comisiei SRI, Cristian Chirteş, potrivit Agerpres.