Proiectul OUG 14, care abrogă ordonanța 13 prin care se modifica legislația penală, pe masa Senatului

Proiectul OUG 14, care abrogă ordonanța 13 prin care se modifica legislația penală, pe masa Senatului

Senatorii vor dezbate, marţi, în plen, proiectul de lege de aprobare a OUG 14/2017, prin care a fost abrogată ordonanţa de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală care, în ultima jumătate de lună, a dus la proteste ample de stradă.

Intrată în procesul legislativ în procedură de urgenţă, OUG 14 a primit, luni seara, raport favorabil din partea Comisiei juridice senatoriale.

Senatorii din comisia juridică au adoptat, cu unanimitate de voturi, un raport favorabil proiectului de lege de aprobare a OUG 14/2017 şi au admis două amendamente formulate de USR prin care au fost puse în acord două articole din OUG 14 cu deciziile Curţii Constituţionale (CCR).

Astfel, a fost modificat alineatul (5) al articolului 25 din Codul de procedură penală declarat neconstituţional de către CCR anul trecut (decizia 586/2016) şi a fost introdusă posibilitatea recuperării prejudiciului prin intermediul unei acţiuni civile în cazul în care intervine prescripţia răspunderii penale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt articol din Codul de procedură penală amendat de comisia juridică a Senatului pentru a fi pus în acord cu o decizie a CCR de anul trecut (decizia 614/2016) a fost articolul 215, alineatul doi care priveşte controlul judiciar. CCR a statuat că prevederile acestui articol sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor articolului 212 alin. (1) şi alin. (3) din Codul de procedură penală. 

Proiectul de aprobare a ordonanţei va ajunge, marţi, în şedinţa de plen a Senatului, iar apoi va fi trimis Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz.