Occidentul a obosit și a devenit apatic. Noul liberalism pare să caute „pacea”, indiferent care este prețul pe care aceasta îl cere.

Un editorial senzațional al lui Giulio Meotti pentru Gatestone Institute.

 

După recentele atacuri teroriste din Marea Britanie, The Spectator a scris: „După cinci secole, războiul religios s-a întors în Anglia”. Făcea referire la anul 1535, când Thomas More a fost executat pentru credința sa catolică.

Tim Farron, un parlamentar britanic, liderul Partidului Liberal Democratic, care, după ce a refuzat timp de mai multe zile să declare limpede dacă consideră sexul homosexual un păcat și a dat răspunsuri ambigue privind avortul, nu a fost trimis în Turnul Londrei pentru a fi executat. Totuși, la aproape 500 de ani după More, Farron și-a văzut compromisă cariera sa politică pentru o problemă ideologică asemănătoare celei a lui More.

Farron a demisionat din poziția sa de lider al PDL printr-un discurs dramatic. Daily Mail a condamnat „fascismul liberal” al „pigmeilor morali”. Progresistul New Statesman și-a intitulat articolul despre demisia lui Farron folosind termenul de „declin al liberalismului”.

Farron a declarat: „Ne păcălim singuri dacă credem că mai trăim încă într-o societate liberală, tolerantă.”

Puțin importă că Farron a primit, în problema drepturilor homosexualilor, un „scor pozitiv” de 90,4%, potrivit Public Whip (site care contabilizează luările de poziții ale parlamentarilor, diferențiat pe probleme – n.r.). Sau că a apărat cu regularitate dreptul la avort.

Ceea ce a fost intolerabil este că Farron ar fi putut avea, în conștiința sa creștină, o îndoială cât de mică.

Liberalismul occidental pare să fi eliminat așa-numitul „coridor” care a garantat dreptul la existență acelor idei care nu erau conforme cu relativismul.

Este bizar că această diabolizare (a lui Farron – n.r.) s-a produs în sânul Partidului Liberal Democratic, formațiunea care a aprins făclia liberalismului clasic.

Poate că Farron a considerat că ideile sale progresiste în legătură cu schimbările climatice, cu protecția minorităților și cu Uniunea Europeană, îl vor proteja față de asemenea atacuri josnice. S-a înșelat. Inchizitorii din presă au dorit să vorbească despre ideile sale personale despre societate, nu despre Brexit.

Wall Street Journal a redat întrgul scandal. După ce a câștigat șefia partidului în 2015, Farron a fost întrebat dacă, în calitate de creștin, considera că homosexualitatea este un păcat. „Toți suntem păcătoși”, a zis el. Nu a fost de ajuns.

Într-un interviu la televiziune din 18 aprilie 2017, Farron a fost presat în patru rânduri să răspundă la aceeași întrebare și tot de patru ori a refuzat. Tăcerea nu a fost suficientă.

Ziua următoare, în Camera Comunelor, Farron a declarat că homosexualitatea nu este un păcat. Dar nici așa nu a fost suficient. Presa trebuia să fie sigură că Farron crede asta din toată inima sa.

Astfel că un reporter de la BBC l-a întrebat din nou câteva zile mai târziu. Era clar o campanie de compromitere a lui Farron, un țap ispășitor ideal pentru un bizar concept de liberalism.

Jurnalistul Nick Cohen, scriind în The Guardian, a notat următorul paradox. Liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a lucrat la o televiziune proprietate a statului iranian și a luat cuvântul la o manifestație pro-Khomeini la Londra. Oriunde apărea în public, Corbyn părea să fie un colaborator voluntar al regimului (iranian – n.r.) care îi execută pe homosexuali. Dar Corbyn nu a fost niciodată luat la înrebări despre convingerile sale în modul în care presa l-a chestionat obsesiv pe Farron.

Într-o vreme în care liderii autoritariști islamici atacă simbolurile liberalismului occidental, liberalismul arată o periculoasă goliciune de conținut. Liberalismul s-a transformat într-o caricatură alcătuită din ideologia obligatorie a genului, multiculturalism orb, pacifism defetist, anti-sionism, feminism și studii critice. „O orgie a sexului liberal și a vinovăției liberale”, cum titra recent ArtNetNews.

Rezultatul este ceea ce Douglas Murray (jurnalist, directorul Henry Jackson Society – n.r.) a numit o „oboseală” a civilizației, un haos cultural care s-a transformat în apatie.

În numai o lună, Europa Occidentală a fost lovită de patru atacuri teroriste majore: Manchester, Londra, Paris și Bruxelles. Sholton Byrnes a scris un articol în The National:

„... definiția Vestului constă în mult mai mult decât alianța de securitate care îl susține. Nu înseamnă oare și Shakespeare sau Shopenhauer, democrație liberală, o interpretare progresistă a drepturilor omului, toate răsărite din solul veacurilor de tradiție romano-iudeo-creștină? Occidenul a fost cândva moștenitorul creștinătății. Astăzi nu mai este sigur ce a devenit, cu multe voci ciocnindu-se violent în legătură cu concepțiile lor privind ce ar trebui să fie. Lipsește încrederea în propria civilizație, pe care Rusia sau China o au. Dacă sunt prea obosite sau nepăsătoare să se mai apere pe sine, Statele Unite vor supraviețui cu siguranță; însă conceptul de „Occident” se va dizolva în apatia societăților care vor fi demonstrat că nu au curaj – și nici prea multe convingeri...”

De aceea, dacă Occidentul nu își ia cultura mai în serios, teroriștilor islamici le va fi ușor să-l distrugă. De fiecare dată când simbolurile Occidentului devin ținte ale unui atac, relativiștii din Vest se grăbesc să se acomodeze cu atacatorii.

Salman Rushdie este amenințat cu moartea și o recompensă de 6 milioane de dolari a fost pusă pe capul lui? Sau Islamiștii au lansat atacuri teroriste din cauza caricaturilor lui Mahomed? În loc să-și apere libertatea de expresie, liberalii noștri s-au supus legilor islamice. La doi ani și jumătate de la atacul de la Charlie Hebdo, nimeni nu l-a mai desenat pe profetul Mahomed.

Islamiștii au măcelări evrei? În loc să-i apere de jihadiști ca pe un tezaur post-Holocaust, liberalii noștri scot drept țap ispășitor politicile de securitate ale Israelului, așa cum a făcut fostul comisar de politică externă al UE, Catherine Ashton.

Islamiștii își obligă femeile să poarte burqa și niqab și le încuie în case? În loc să protejeze egalitatea, liberalii noștri iau apărarea vălului islamic și a „diversității culturale”.

Islamiștii omoară homosexuali la Orlando? În loc să se mândrească cu o societate deschisă, să o apere de jihadiști, acceptând libertatea de a fi homosexual ca pe diferență pozitivă între Occident și islam, liberalii noștri îi dau înainte cu „Dragostea învinge” și „Ura nu ne va despărți”.

La un an de la masacrul din clubul gay Pulse, presa mainstream a contruit un scenariu nou, cum că cei 49 de morți nu ar fi fost rezultatul ISIS, ci al urii față de homosexuali.

Liberalismul contemporan este extenuat și iritat de însăși ideea că civilizația trebuie apărată. Într-o concepție „slabă” a liberalismului, scopul suprem al liberalilor pare să fie „pacea”, indiferent care este prețul ei: altfel zis, capitularea.