Prof. Dr. Mircea Beuran, șeful clinicii de chirurgie al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, dă de pământ cu Ordonanța care vizează profesionalizarea managementului în spitale: „O schimbare făcută cu toporul!”

Prof. Dr. Mircea Beuran, șeful clinicii de chirurgie al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, dă de pământ cu Ordonanța care vizează profesionalizarea managementului în spitale: „O schimbare făcută cu toporul!”

Ieri, în cadrul ședinței de Guvern a fost aprobată Ordonanța de Urgență de modificare a Legii Sănătății privind profesionalizarea managementului în spitale. Reacția specialiștilor din sănătate este dură!

 Prof. Dr. Mircea Beuran, șeful clinicii de chirurgie al Spitalului Clinic de Urgență Floreasca: „Această ordonanță nu se justifică în nici un fel, nu a fost supusă unei dezbateri publice, nu există avizul Ministerului Educației sau al Academiei Române! Se răstoarnă niște reguli de la temelie, în relația dintre doctor și pacient. Este o imixiune gravă în actul universitar, din cauza căreia vor avea de suferit bolnavii! În spitalele clinice există o interferență cu universitatea. Directorul medical trebuie să fie cadru universitar, pentru a asigura pregătirea studenților, dar și post univesitar, cea a rezidenților. O schimbare făcută cu toporul! În spitalele clinice, șefii de secție, de laborator, de serviciu medical sunt numiți de către Senatul Universității. Aceștia au cele mai înalte grade universitare. Dacă îi scoatem pe aceștia, cu cine să se mai dea examen? Cu primarii? Ar însemna să existe doi șefi: unul pe partea administrativă și celălalt cu pregătirea profesională. Un șef de secție are de rezolvat și cazurile complexe.”

Care sunt modificările Ordonanței?

  •   Eliminarea restricţiei conform căreia managerii nu pot fi decât profesori universitari sau medici primari;
  •  Managerii vor fi obligați să se ocupe exclusiv de spital. Ceea ce înseamnă că vor avea un program între orele 8:00-16:00, iar dacă vor dori să facă intervenții chirurgicale – în cazul în care managerii sunt și medici – o vor putea face după încheierea programului;
  •  Rudele până la gradul IV ale managerului nu vor putea deține funcții de conducere în același spital sau serviciul de ambulanță;
  •  Rudele până la gradul IV ale managerului nu pot deține părți sociale la societăți comerciale sau alte organizații care au legături patrimoniale cu spitalul sau serviciul de ambulanță;
  •  Este interzisă desfășurarea activității didactice sau de cercetare științifică finanțată de furnizori ai spitalului;
  •  Este interzisă exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societăți comerciale sau ale unui partid politic;
  •  Orice funcție de conducere în sectorul public se ocupă prin concurs. Funcția de șef de secție, șef de laborator, șef de serviciu medical se ocupă prin concurs. În clinicile universitare, aceștia trebuie să fie cadre didactice universitare, pentru a asigura o bună înțelegere și colaborare cu universitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News