Editura Evenimentul si Capital

Prodi, doctor Honoris Causa la Timișoara: ”Când am ridicat în Parlamentul European ideea eliminării graniţelor, aceasta a fost foarte prost privită”

Autor: | | 0 Comentarii | 213 Vizualizari

Fostul președinte al Comisiei Europene, cunoscutul politician și economist italian Romano Prodi, a primit luni, la Universitatea de Vest din Timişoara titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum. În faţa unei audiențe numeroase, Prodi a ţinut un discurs emoționant despre politica europeană şi mondială.

Cunoscut drept unul dintre artizanii Uniunii Europene, Prodi a vorbit la Timișoara despre ideea unui continent fără granițe. ”Când am ridicat, în urmă cu mulţi ani, în Parlamentul European, ideea eliminării graniţelor, aceasta a fost foarte prost privită. Se spunea că este imposibil acest lucru. De trei ori am ridicat această problemă, și iată că a fost posibil”, a spus Romano Prodi. El a  numit UE drept ”o uniune a minorităţilor”.

În martie 1999, Consiliul European l-a desemnat pe Romano Prodi președinte al Comisiei Europene de la Bruxelles, funcție în care a fost confirmat în septembrie 1999 prin votul Parlamentului european. În cinci ani cât a stat în această funcție, a supervizat introducerea monedei unice euro și extinderea Uniunii Euorpene la 25 de tari. ”Am fost și voi rămâne un europenist incurabil”, a mai spus Prodi. El a avut un discurs despe punctele forte și punctele slabe ale UE. ”Procesul de extindere a uniunii, care i-a adus României numeroase beneficii politice și economice, a fost și rămâne un factor de neutralizare a disputelor dintre țări care nu fac parte din Uniune, dar urmează să se alăture acestei mari familii europene. Într-adevăr, exemplul cel mai clar de promovare internațională a valorilor democratice a fost tocmai extinderea Uniunii Europene, care a exportat în mod pașnic democrația spre beneficiul a milioane de persoane, printre care se numără și cele aproape 20 de milioane de români”.  

Italianul Romano Prodi, care a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii de Vest Timişoara, se adaugă listei de impresionante personalităţi din toate domeniile care beneficiază deja de această onoare. ”Titlul onorific conferit astăzi reprezintă modalitatea prin care UVT recunoaște pe deplin meritele deosebite ale domnului profesor Romano Prodi, dovedite în întreaga sa carieră profesională și politică. UVT recunoaște public meritele excepționale, prestigiul și contribuțiile majore aduse nu numai Uniunii Europene cât și întregii comunități internaționale”, a punctat rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Romano Prodi a participat și la lansarea volumului „Europa. Scrieri și discursuri”, scris de Alcide De Gasperi.

Din 2010, de când a anunţat că se retrage din politică, Prodi ocupă diferite funcţii didactice în cadrul unor universităţi sau institute din China, Statele Unite ale Americii şi Europa. ( Sursa foto: Sebastian Tătaru)




Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
06:28 LISTA NOULUI GUVERN! Ultimele negocieri din cadrul PSD au dus la definitivarea listei miniștrilor din executivul ce va fi condus de MIHAI TUDOSE 20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate