Cine MOȘTENEȘTE AVEREA Ionelei Prodan? În TESTAMENTUL artistei se vorbește de MILIOANE de euro

Cine MOȘTENEȘTE AVEREA Ionelei Prodan? În TESTAMENTUL artistei se vorbește de MILIOANE de euro

Familia celebrei cântărețe Ionela Prodan este devastată. Moartea interpretei a dus tristețe tuturor celor care au cunoscut-o și îndrăgit-o.Totuși, după această cumplită veste, membrii familiei vor avea de discutat problema delicată a împărțirii averii artistei. Declarația de avere a artistei arată că este vorba de milioane de euro.

Ionela Prodan vorbise, recent, despre testamentul pe care și l-a făcut, după aflarea diagnosticului de cancer pancreatic.

 

„Da, mi-am făcut testamentul. Prima dată l-am făcut aşa mai negândit, decât de mine. Apoi, le-am chemat pe amândouă fetele. Asta e a ta, asta e a ta. La nepoţi nu am împărţit, le-am pus bani pe numele lor şi, când vor face 18 ani, să deschidă contul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Am trei de la Ana şi una micuţă la Vegas. Am patru nepoţi. Le-am pus 30.000 de euro la fiecare”, spunea, la începutul lunii aprilie, Ionela Prodan.

În 2016, atunci când intrase în cursa electorală pentru funcția de deputat din partea PSD Covasna, Ionela Prodan a completat o declarație de avere în care se poate vedea cât de bogată era, în fapt, artista.

În primul rând, este vorba de o vilă, cu suprafața de 450 de metri pătrați, care ajunge la suma de 600.000 de euro. În declarația de avere a cântăreței mai sunt menționate și o casă în Capitală, căreia i se adaugă încă un apartament în București. În plus, artista mai avea o casă și în Jilava, pe care o cumpărase în 2008, conform Antena 3.

Pe lista imobilelor se găsesc două terenuri, unul agricol și unul intravilan. Averea sa este completată de două mașini, tablouri evaluate la aproximativ 10.000 de euro, dar și bijuterii care ar costa 5.000 de euro.

În final, Ionela Prodan ar avea în conturi circa 1,4 milioane de euro care vor trebui împărțite, conform dorințelor regretatei cântărețe.