Procurorul general a chemat șefii de Parchete la discuții

Procurorul general a chemat șefii de Parchete la discuții

Toți şefii Parchetelor de pe lângă Curţile de Apel din ţară au fost convocați, mâine, de către procurorul general al României, Augustin Lazăr, pentru a discuta despre proiectul de modificare a Legilor Justiţiei, dar și despre așteptatul răspuns al Inspecției Judiciare legat de auditul din sistemul judiciar.

Şedinţa a fost programată pentru ora 11.00, la sediul PÎCCJ. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind Legile Justiției, el anunțând modificări semnificative care vizează statutul procurorilor și judecătorilor, organizarea judiciară și cea privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Ministerul Public a transmis că nu a fost consultat în prealabil cu propunerile de modificări.

„Ministerul Public a luat act cu suprindere şi îngrijorare de modificările anunţate de ministrul Justiţiei. În acest sens, tragem un semnal de alarmă în legătură cu următoarele modificări: crearea unei direcţii specializate pentru cercetarea magistraţilor; trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului Justiţiei, numit politic; respingerea propunerii formulate de CSM, garantul independenţei Justiţiei, de numire a funcţiilor de conducere de la vârful Ministerului Public”, se arată într-un comunicat al instituției.

Ne puteți urmări și pe Google News